Controverse la certificate

Legislaţia privind promovarea producerii de energie din surse regenerabile, iniţiată de Parlament, este în vigoare şi doar schemele de sprijin mai aşteaptă avizul Comisiei Europene. Fără acest aviz, se acordă câte un certificat verde pentru fiecare megawatt oră produs din vânt, soare, biomasă sau în microhidrocentrale. După acest aviz, se vor acorda, în medie, două certificate verzi pentru fiecare MW “verde”, care trebuie plătite de consumatorii finali, casnici şi industriali. Ceea ce nu face decât să crească facturile românilor.

În principiu, având în vedere că legea este în vigoare, marii furnizori către populaţie, Enel, E.ON, CEZ, Electrica, pot oricând, fără nicio aprobare prealabilă, să introducă plata certificatelor verzi în factură. Pe de altă parte, furnizorii cumpără aceste certificate verzi, de aceea sunt voci care cer ca Autoritatea Naţională de Reglemetare în Domeniul Energiei (ANRE) să recunoască aceste costuri şi să le introducă în preţul reglementat, cu care se vinde electricitatea către populaţie. Totuşi, pentru marii consumatori, industriali, nu este necesară aprobarea ANRE. Cu toate acestea, furnizorii nu prea le-au cerut bani în plus clienţilor. Încă.

Reamintim, Uniunea Europeană a lansat celebrul, de-acum, pachet legislativ numit generic “20/20/20”, prin care ţările membre trebuie, până în anul 2020, să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20%, să-şi crească eficienţa energetică cu 20% şi să producă din surse regenerabile 20% din energia electrică. Legile 220/2008 şi 139/2010 privind promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile, iniţiate şi promovate de Parlament, transpun legislaţia europeană în cea naţională în vederea îndeplinirii cotei de 20% producţie din surse regenerabile. În lege sunt trecuţi şi paşii ce trebuie urmaţi pentru atingerea, graduală, a ţintei de 20%. Astfel, în 2011, cota obligatorie este de 10%, în 2012 – 12%, în 2013 – 14% (…), iar în 2020 – 20%.

Obligaţie la energie verde

Până anul trecut, energia produsă din surse regenerabile a fost, practic, neglijabilă. De altfel, ANRE a anunţat, pentru 2010, o cotă obligatorie de “energie verde” de doar 1,5% (faţă de 8,3%, cât este stipulat în lege). În 2009 cota obligatorie de energie “verde” în totalul consumului naţional de energie electrică a fost de 0,589%, iar în 2008 – de 0,31%. În 2011, cota obligatorie este de aproape 7 ori mai mare decât în 2010 şi de peste 32 de ori mai mare decât în 2008: 10%. Probabil că nici anul acesta cota nu va fi îndeplinită, dar circa 7% – 8% din energie va fi produsă din surse regenerabile.

Conform legii, “furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achiziţioneze anual un număr de certificate verzi (CV) egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii stabilite pentru anul respectiv şi cantitatea de energie electrică, exprimată în MWh, furnizată anual consumatorilor finali”. În principiu,  furnizorii transferă consumatorilor acest cost al certificatelor verzi. Totuşi, la o cotă de 1,5% energie verde în producţie (cât a fost anul trecut), furnizorii au putut să-şi internalizeze costurile şi nu le-au mai transferat consumatorilor. La o cotă de 8% energie verde, furnizorii nu-şi vor mai putea permite, aşa că toţi consumatorii, casnici sau industriali, vor trebui să plătească aceste certificate verzi.

În acest an, valoarea minimă a unui certificat verde este 27,567 euro (118,33 lei), iar valoarea maximă – 56,155 euro (241,04 lei). Pe de altă parte, furnizorii care nu realizează cota obligatorie anuală sunt obligaţi să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate la valoarea de 112,31 euro/CV (482,09 lei /certificat verde neachiziţionat).

Astfel, factura la electricitate pentru populaţie va creşte foarte mult, prin adăugarea costurilor a două certificate verzi, în medie, pentru fiecare MWh. Dacă, în prezent, la un consum mediu lunar de 150 kWh, curentul costă 603.995 lei. Cum, din acest an, aproximativ 8% din consum trebuie să fie verde, înseamnă că 135 kWh vor fi plătiţi la preţul actual (de 3.247 lei vechi/hWh), iar 12 kWh vor fi plătiţi la un preţ cu 4.821 lei vechi mai mare, reprezentat de contravaloarea certificatelor verzi. În final, factura va ajunge la 683.602 lei vechi, adică mai mare cu circa 14%.

“În mod normal, costurile pentru achiziţia de certificate verzi de către furnizori se vor reflecta în preţul la consumatorii finali. În anul 2011, calculele (n.r. – 0,1 CV pentru fiecare MWh “neregenerabil” livrat în sistem) au fost făcute în situaţia în care prevederile Legii 220/2008 cu modificări (n.r. – Legea 139/2010) s-ar fi aplicat începând cu 1 ianuarie. Întrucât schema de sprijin nu a fost, încă, autorizată de CE, se poate estima aplicarea ei (n.r. – a schemei) de la jumătatea anului. Ca atare, dacă va fi aprobată schema, ar putea apărea un impact la consumatorii casnici după 1 iulie 2011. În ceea ce priveşte impactul pentru consumatorii industriali, acesta se va face diferenţiat de către furnizorii concurenţiali, care vor putea opta pentru strategii comerciale diferite”, au declarat pentru focus-energetic.ro surse oficiale din cadrul ANRE.

Propuneri AFEER

Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) consideră că este necesar să fie transmis un mesaj clar consumatorilor şi întregii societăţi că energia produsă din surse regenerabile şi în cogenerarea de înaltă eficienţă este o energie scumpă în actualul stadiu de dezvoltare a tehnologiilor de producere.

“Din această cauză, costul de producere a energiei din surse regenerabile nu se poate acoperi numai prin vânzarea energiei în piaţă şi sunt necesare scheme de susţinere (certificate verzi sau bonus în cazul cogenerării)”, se arată într-o declaraţie transmisă focus-energetic.ro.

“Este ştiut că toate costurile din lanţul producere-transport-distribuţie-furnizare a energiei sunt suportate de consumatorii finali şi acest lucru trebuie spus clar. Suportarea directă, ca în cazul bonusului pentru cogenerare, sau indirectă, prin costul energiei (cazul certificatelor verzi), se regăseşte tot la consumatorul final. De aceea, un mecanism transparent, prin care consumatorul cunoaşte structura preţului energiei (respectiv energie pură vândută în piaţă, costurile de reţea – transport şi distribuţie -, costul de furnizare, acciza, costul certificatelor verzi, bonusul pentru cogenerare, TVA) este preferabil unor artificii de genul “costul pentru achiziţionarea de certificate verzi de către furnizori se va reflecta în preţul la consumatorii finali”. În acelaşi timp, prognozarea cât mai corectă a cotei de certificate obligatorii va permite furnizorilor să îşi reducă riscul datorat acesteia, iar la consumatori va fi aplicat un preş corect şi nu funcţie de inspiraţia furnizorului, care, de regulă, caută să îşi minimizeze riscul, caz în care va încărca în mod nejustificat consumatorul sau va subdimensiona costul certificatelor, caz în care poate avea pierderi considerabile, pe care, în final, le va acoperi tot de la consumatori, dacă nu va intra în faliment”, se mai arată în documentul AFEER.

“Cota estimată de achiziţie de certificate verzi de către furnizori pentru anul 2011, respectiv 0,109 CV/MWh, publicată pe site-ul  ANRE, este, în opinia mea, supraestimată şi, în acest stadiu, este greu de inclus în tatalitate în costurile furnizorilor”, a declarat Ion Lungu, preşedintele AFEER.

“Ca modalitate concretă, propunem ca ANRE să publice, conform legii, înainte de începerea anului, cota obligatorie pentru anul respectiv şi eventualele corecţii să fie incluse în cota pentru anul următor. De exemplu, în noiembrie 2011 se publică cota obligatorie pentru anul 2012 şi, pe baza realizărilor din ianuarie -octombrie 2012 plus estimat pentru noiembrie şi decembrie, în luna noiembrie 2012 se fac ajustări ce vor fi incluse în cota pentru 2013. Desigur corecţiile ar trebui să se încadreze între 5% şi 10%”, se mai arată în poziţia AFEER.

Pe de altă parte, reprezentanţii Enel (compania privată care deţine cele mai multe distribuţii în România – Banat, Dobrogea şi Muntenia, care livrează electricitate inclusiv în Bucureşti) arată că, în Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numărul de certificate verzi este variabil în funcţie de tehnologia folosită de producător (de exemplu, pentru centralele eoliene: 2 certificate verzi/1 MWh produs şi livrat până în anul 2017, începând din anul 2018 – 1 certificat verde/1 MWh). Totuşi, schema de susţinere nu a fost încă autorizată de către Comisia Europeană. Astfel, numărul de certificate verzi prevăzut în Legea 220 republicată nu este încă aplicabil. 

În ceea ce priveşte cota de 10%, aceasta reprezintă cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, aferentă anului 2011. (…) În prezent, până la autorizarea de către Comisia Europeană a schemei de sprijin prevăzută de Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică HG 1892 /2004 – pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie.

În prezent, atât pentru piaţa certificatelor verzi, cât şi pentru stabilirea preţului energiei electrice plătite de client, există un cadru de reglementare stabilit de ANRE”, se arată într-un punct de vedere al Enel România.

De remarcat, şi consumatorii industriali plătesc aceste certificate verzi. De exemplu Sidex, care a cumpărat energie electrică de la Hidroelectrica cu numai 130 lei/MWh, pentru 10% din energie va trebui să plătească, în total, 371 lei/MWh (de aproape 3 ori mai mult). La fel se va întâmpla şi cu Alro şi cu toate companiile care au cumpărat energie, oricât de ieftină ar fi fost aceasta.

Transelectrica “numără” certificatele verzi

Compania de transport al energiei electrice, Transelectrica, este cea care “măsoară” energia livrată în sistemul energetic naţional (SEN), de către fiecare producător, deci şi de către producătorii de energie regenerabilă şi emite certificatele verzi aferente. La mijlocul fiecărei luni, Transelectrica anunţă cantitatea de energie “verde” preluată în sistem în luna precedentă. De exemplu, în luna februarie a anunţat că, în luna ianuarie, s-au preluat în sistem şi livrat consumatorilor finali aproape 86.000 MWh, pentru care a emis 86.000 de CV. În luna februarie s-au emis 133.385 de certificate verzi, iar în martie – 157.000. Ceea ce arată clar că producţia de energie din surse regenerabile creşte constant.

În România se consumă, anual, circa 50 TWh. Probabil că, în acest an, circa 8% din energie va fi din surse regenerabile (adică aproximativ 4 TWh). Astfel, Transelectrica ar trebui să emită 4 milioane de CV, dacă Bruxelles-ul nu avizează schema de promovare din legislaţia naţională. Dacă o promovează şi, considerând că, până la jumătatea anului, se consumă jumătate din cantitatea de energie estimată (25 TWh), iar de la jumătatea anului se introduce noua schemă (în care, în loc de un CV se acordă 2 CV pentru fiecare MWh eolian), pentru întreg anul Transelectrica ar trebui să emită 6 milioane de CV. La nivelul întregului an, cele 6 milioane CV ar însemna un efort financiar total de peste 335 milioane de euro, pe care toţi consumatorii, inclusivi cei casnici, ar trebui să-l facă!

Regularizare la sfârşit de an de milioane de euro

În prezent nu există nicio reglementare privind “echilibrarea” pieţei de certificate verzi. Regularizarea privind aceste certificate se face doar la sfârşitul anului, când ANRE anunţă cota efectivă. Conform legislaţiei actuale, la începutul anului 2012 ANRE va anunţa cota obligatorie pentru anul 2011. Dacă furnizorii au cumpărat prea multe certificate verzi şi le-au inclus în preţul la consumatori, vor trebui să dea aceşti bani înapoi. Dacă nu cumpărat suficiente certuficate, vor trebui să le cumpere păe toate deodată! În ambele cazuri, efortul financiar este foarte mare.

De aceea, ANRE va trebui, urgent, să găsească o soluţie de compromis, cea mai la îndemână reprezentând-o regularizarea facturilor, dacă nu lunar, măcar o dată pe trimestru, pe baza datelor publicate de Transelectrica. Efortul financiar ar fi mult mai mic, şi pentru furnizori, şi pentru consumatori. Sau regularizarea să se facă pe întregul parcurs al anului viitor.