Acasă EconomieBanci & Asigurari Controale la băncile care au dat credite în franci

Controale la băncile care au dat credite în franci

de A

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) urmează să extindă controalele şi la celelalte bănci care au dat credite în franci elvețieni, spune președintele ANPC, Bogdan Pandelică. Acesta a declarat în cadrul audierilor din Comisia Economică a Senatului că autoritatea va finaliza un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte constatate la Raiffeisen Bank în privința majorării dobânzilor la creditele în franci elvețieni, iar efectul ar trebui să fie revenirea la dobânda din primul an de creditare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei pentru practici incorecte, pentru că banca ar fi încălcat Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte pentru creditele în franci elveţieni acordate înainte de criză, în ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzilor

Potrivit ANPC, Raiffeisen a prezentat un produs cu o dobândă favorabilă, pe care apoi a crescut-o de la 4,9% la 5,9%.

Autoritatea consideră că banca a prezentat produsul ca fiind unul sigur, stabil, cu o dobândă mică, iar neinformarea corectă a consumatorilor de către bancă i-a determinat pe clienţi să ia o hotărâre pe care altfel nu ar fi luat-o, adică să se împrumute în franci elvețieni.

Potrivit unui document publicat de Grupul clienților cu credite în CHF, amenda ANPC vine ca urmare a unor memorii trimise la Secretariatul General al Guvernului (SGG ) și la Administrația Prezidențială.

„Referitor la sesizările dumneavoastră transmise către Secretariatul General al Guvernului, respectiv către Administraţia Prezidenţială, redirecţionate către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor și înregistrate cu nr. 6819/17.08.2017 și 6.834/17.08.2017 formulate împotriva Raiffeisen Bank, vă informăm faptul că, din verificările efectuate, echipa de control a identificat încălcări ale Legii 363/2007 privind practicile comerciale incorecte, motiv pentru care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, fiind dispusă măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte. Menţionăm faptul că operatorul economic de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a contesta la instanţa competentă sancţiunea şi măsura dispusă”, se arată în răspunsul ANPC către Grupul clienților cu credite în CHF.

ANPC subliniază că banca trebuie să elimine practicile incorecte.

Banca, la rândul său, a anunțat că va contesta măsura în justiție.

din aceeasi categorie