Cupru Min Abrud, companie de stat care exploatează peste 60 % din rezervele de cupru ale României, a înregistrat în prima jumătate a acestui an un profit de 25 de milioane de lei şi estimează că va realiza în acest an investiţii în retehnologizare în valoare de 40 de milioane de lei.
Directorul tehnic al Cupru Min Abrud, Gheorghe Chindriş, spune că societatea, care are integral capital de stat, a realizat în prima jumătate a acestui an un profit de 25 de milioane de lei şi estimează că va termina anul cu un profit peste cel din 2016.
„Din 2006, Cupru Min este pe profit, anul trecut a fost un profit de 7 milioane (de euro, n.r.). Anul acesta până în prezent avem un profit în jur de 25 de milioane de lei”, a spus Chindriş, la Abrud, precizând că 60 % din rezerva de cupru a României este zăcământul exploatat de societate.
Societatea are în prezent 540 de locuri de muncă, dar va creşte la 560 cât are aprobate fiind în prezent în proces de angajare de salariaţi, scrie News.ro.
Gheorghe Chindriş a mai spus că societatea este cea mai importantă companie din zona Abrud, asigurând un aport important la bugetul local prin taxele şi impozitele plătite.
Întrebat cât este rezerva de cupru pe care compania o exploatează, Chindriş a răspuns că în prezent Cupru Min exploatează 2,4 tone pe an, ceea ce ar asigura 20 de ani de exploatare.
El a adăugat că în această perioadă compania asigură un fond de mediu din care ulterior, la terminarea exploatării, se va realiza ecologizarea zonei.
„Noi exploatăm cupru şi avem reactivi care nu afectează mediul dar nu trebuie să ne ascundem mediu este afectat de orice exploatare (…). Se constituie fonduri acum ca atunci când se va închide exploatarea să redăm terenul agricultură, împăduriri sau orice altă activitate”, a mai spus oficialul Cupru Min.
Potrivit acestuia, societatea are şi un plan de retehnologizare pentru care estimează că va aloca în acest an 40 de milioane de lei, prin care se vor face investiţii în creşterea rentabilităţii astfel încât de la 83 % cupru recuperat în urma exploatării să se ajungă la 92%.
Cupru Min SA Abrud a organizat duminică Ziua Minerului, un eveniment prin care marchează cei 40 de ani de activitate ai singurei companii din ţară care produce concentrat de cupru.
La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Fifor, prezent la eveniment, a spus că statul va rămâne acționar majoritar, „fără niciun fel de dubiu”, al companiei Cupru Min Abrud, societate care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni.
”Vă răspund ca ministru și îmi asum acest răspuns. Nu cred foarte mult în această idee, a privatizării. Eu cred că în momentul de față Cupru Min SA arată că trăiește. Cu investiții foarte serioase și sănătoase, Cupru Min poate și este o companie care arată că putem produce la noi în țară fără niciun fel de problemă”, a susținut Fifor, întrebat dacă s-a renunțat la varianta privatizării companiei care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, unde se află aproape 60% din rezerva de cupru a României.
Ministrul a subliniat că statul ”va rămâne acționar majoritar, fără niciun fel de dubiu”.
Aflat în prima sa vizită la un obiectiv din portofoliul Ministerului Economiei, după cum a menționat, Mihai Fifor a spus că a dorit să înceapă cu exploatarea de la Roșia Poieni pentru a da un semnal. ”Pentru că noi dorim să încurajăm această zonă, să dezvoltăm această zonă. Știm foarte bine că întreaga zonă stă pe această industrie”, a adăugat el.
Ministrul Fifor a mai spus că, în prezent, Cupru Min reprezintă ”un exemplu de bună practică, o companie cu capital românesc care a reușit să depășească o perioadă foarte grea în existența sa și care, în momentul de față, produce foarte bine”.
Totodată, el a explicat că, prin programul de guvernare, PSD și ALDE și-au asumat să sprijine această companie pentru a se dezvolta și pentru a se retehnologiza.
”Desigur, sunt foarte multe alte probleme care se discută încă la nivelul Cupru Min SA și la nivelul Ministerului Economiei, sunt planuri de investiții foarte interesante pentru perioada imediat următoare. În programul de guvernare noi avem în intenție să reluăm și industria metalurgică în zonă. Încă discutăm să vedem care este cea mai bună opțiune pentru acest lucru. S-a discutat despre Zlatna, o să vedem în ce măsură și cum vom dezvolta acest lucru”, a mai spus ministrul.
Mihai Fifor a susținut că societatea este ”pe profit” și că are nevoie de retehnologizare și investiții în perioada imediat următoare.
”Are câteva chestiuni, nu neapărat urgente, dar chestiuni pe care trebuie să le rezolve și cred că cea mai importantă este aceasta a investițiilor în retehnologizare, pentru că asta înseamnă creșterea capacității de producție, înseamnă scăderea costurilor, un acces mai ușor pe piață. Ne dorim ca cei de la Cupru Min să nu mai vândă pur și simplu minereul, ci să-l dezvoltăm aici, în zonă”, a punctat demnitarul.
Întrebat despre problemele de poluare înregistrate de-a lungul timpului la societate, ministrul a spus că, în prezent, Cupru Min are aviz de mediu.
”Se pregătește pentru a-și prelungi acest aviz de mediu. Nu avem motive de îngrijorare. Discuțiile cu cei din conducerea companiei arată că sunt în parametrii, în momentul de față”, a mai susținut ministrul Economiei.
Mihai Fifor a vizitat duminică, cu prilejul primei ediții a Zilei Minerului, exploatarea minieră de la Roșia Poieni – cariera și uzina de preparare.
Anul trecut, compania a înregistrat o producție record de concentrat de cupru, respectiv 39.000 de tone, cea mai mare din istorie, potrivit reprezentanților Cupru Min. Exploatarea zăcământului se face în carieră, pe trepte, prin forare și împușcare cu explozivi. În prezent, societatea are 540 de angajați.


