Acasă EconomieIndustrie Antibiotice Iaşi, necesar de investiții de 207,6 milioane lei

Antibiotice Iaşi, necesar de investiții de 207,6 milioane lei

de A

Acționarii Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB), unul din cei mai importanţi producători români de medicamente generice, au aprobat un necesar de investiții de 207,6 milioane lei, pentru perioada 2017-2019, arată un raport al companiei.

Acesta arată că sumele repartizate la alte rezerve din profitul anilor 2000-2015 în sumă de 93,4 milioane lei au fost utilizate pentru susținerea investițiilor în perioada analizată, investiții în valoare de 487,4 milioane lei.

În ceea ce privește soldul contului ”numerar și echivalente în numerar” la 31 decembrie 2016, acesta era negativ, de -26,8 milioane lei, ”existând credite bancare pentru susținerea activităților curente”.

De asemenea, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, programată pentru 28 iunie, se va arpoba participarea societății ca membru fondator la înființarea organizației ”Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România – PRIMER”.

Acționarii vor vota totodată și aderarea Antibiotice Iași la ”Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale” – RASCI.

Portofoliul companiei numără 148 de medicamente generice.

Antibiotice Iaşi are o capitalizare de 386,7 milioane lei.

Acţionarul majoritar a companiei este Ministerul Sănătăţii, cu 53,01% din acţiuni, în timp ce SIF Oltenia deţine 13,76% din acţiuni.

Compania a avut un profit net de 5,3 milioane lei în primul trimestru din acest an și afaceri de 55,4 milioane lei.

din aceeasi categorie