Acasă EconomieIndustrie Cuc promite că Tarom va avea 4 avioane noi până la sfârșitul anului

Cuc promite că Tarom va avea 4 avioane noi până la sfârșitul anului

de A

avion taromCompania aviatică de stat Tarom va avea patru noi aeronave până la sfârșitul anului, iar cursele către China și SUA vor fi reluate, spune ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Până la sfârșitul lunii iunie vom avea două aeronave noi care vor intra în flota Tarom, ca să înlocuiască cele două Airbus-uri care au fost retrase, iar până la sfârșitul anului acesta vom mai achiziționa încă două aeronave în leasing operațional, care vor deservi lungul curier. Deci, vom avea patru aeronave la Tarom: două până la sfârșitul lunii iunie, aeronave de mediu curier, și alte două aeronave, care vor deservi lungul curier, până la sfârșitul anului”, a precizat Cuc, la TVR 1.

Șeful de la Transporturi a afirmat că tot în acest an societatea intenționează să reia zborurile către China și SUA.

Cuc afirmă că Tarom are nevoie în momentul de față de o regândire a conceptului de business, iar managementul actual al companiei lucrează la acest lucru.

„Ne-am concentrat pentru a lua aceste două aeronave până la sfârșitul lunii iunie pentru a putea gândi bugetul Tarom ca să închidem pe zero, fără nicio pierdere. Totodată, acest concept de business trebuie să fie unul activ care să preîntâmpine concurența de pe piața internă și externă pe care o are Tarom, dar și o nouă interfață electronică. Cea de-a treia componentă vizează departamentul tehnic. Avem un departament tehnic care trebuie să învețe să deservească la Tarom și reviziile pe care le fac alte companii în hangar, avem posibilitatea aceasta. Suntem compania care are un hangar pe Aeroportul Henri Coandă și putem presta servicii, nu trebuie să prestăm servicii doar pentru aeronavele din flota Tarom”, a explicat Cuc.

Șeful de la Transporturi a afirmat că Tarom este un simbol național, este „proiectul său de suflet” și de aceea își dorește să devină o companie competitivă.

„Tarom este un simbol național, iar pentru mine este proiectul de suflet. În cursul anului trecut, am fost secretar de stat la MT și am avut în coordonare domeniul aerian. Am început evaluarea Tarom încă de la acel moment, pentru că am văzut că toți indicatorii de performanță ai managementului de la acea vreme nu fuseseră nici monitorizați și nici atinși. În luna martie, am demis managementul de la Tarom, care, din punctul meu de vedere, stătea pe sume foarte mari la acea companie și nu își justifica sub nicio formă veniturile.(…) Tarom nu este o companie falimentară, ci una care a fost prost manageriată. Acest prost management a atras după sine și situațiile financiare de rigoare la sfârșitul anului financiar”, a spus ministrul Transporturilor.

Acesta a explicat modul în care fostul management al companiei a gestionat retragerea celor două aeronave Airbus și care a adus ulterior pierderi companiei prin anularea mai multor curse ale Tarom.

„Încă din luna martie se știa că în octombrie și noiembrie trebuie să retragem două Airbus din uzul comercial. Eu cred că trebuia să avem o atitudine proactivă, nu trebuia să așteptăm să vină luna noiembrie ca să căutăm două aeronave, ci trebuia să căutăm acele aeronave încă din luna mai sau iunie, ca în momentul în care le-am retras să avem ce să punem în loc. Au murit mai multe curse, dar nu numai din cauza retragerii aeronavelor, ci și din cauza managementului de la direcția comercială, neluându-se în calcul reînnoirea celor două aeronave și neprinderea în bugetul Tarom a sumelor necesare. Actualul management a depus însă eforturi colosale”, a subliniat Răzvan Cuc.

Șeful de la Transporturi mai afirmă că proiectele de infrastructură ce vor fi lansate anul acesta în licitații în domeniul transporturilor cumulează în jur de cinci miliarde de euro din fonduri europene.

„Toate proiectele pe care vi le-am enunțat: ringul zero al Bucureștiului, Sibiu-Craiova, Pitești — Sibiu, Podul de la Brăila sunt proiecte care cumulează în jur de 5 miliarde de euro. Sunt proiecte noi, erau proiecte mature care puteau fi făcute și de alții și probabil acum ar fi fost la stadiu de execuție. Toată lumea vorbește de proiectele fazate care vin din urmă, dar avem foarte multe proiecte mature, proiecte care pot fi lansate, proiecte de anvergură, care ajută la dezvoltarea și creșterea economică a României și implicit a absorbției de fonduri europene”, a spus ministrul.

Dintre proiectele fazate, Răzvan Cuc a făcut referire la loturile 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj — Deva de pe Coridorul 4, la loturile 3 și 4 de pe autostrada Sebeș—Turda și cei trei kilometri de autostradă de la intrarea în București de pe Autostrada A3, care vor fi dați în folosință până la sfârșitul acestui an.

„La sfârșitul anului vom avea 90 de km funcționali. În luna septembrie — octombrie probabil vom avea cei 3 km de la intrarea în București de pe A3 și, ulterior, la finalul lunii octombrie — noiembrie vom avea și loturile 3 și 4 Sebeș-Turda și 3 și 4 Lugoj — Deva. Deja am inaugurat 15 km de autostradă”, a precizat Cuc, adăugând că acestea sunt proiecte fazate, care vin din exercițiul 2007 — 2013, din Programul Operațional Sectorial Transporturi.

El a anunțat că s-a discutat despre un „force-task” între ANAP și Ministerul Transporturilor care are ca obiectiv reducerea timpilor la urcarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a proiectelor de infrastructură pentru proiectare și execuție.

„Astăzi a fost discutată crearea unui task-force între ANAP și MT, care să reducă timpii când aducem în discuție urcarea proiectelor de infrastructură pe SEAP pentru proiectare și execuție, pentru că în perioada următoare vom lansa foarte multe proiecte. Deja am urcat pe SEAP săptămâna aceasta și săptămâna trecută obiective de investiții și ne-am propus să continuăm în același ritm alert, pentru că am făcut anumite promisiuni și în deplasările pe care le-am avut în județe vizavi de proiectele de infrastructură mare”, a explicat Răzvan Cuc.

Potrivit acestuia, săptămâna viitoare se vor scoate la licitație proiecte vechi, mature, „scoase din sertar”, cum ar fi podul de la Brăila, un proiect în valoare de aproape 500 de milioane de euro.

„Noi avem o atitudine proactivă la MT și, împreună cu noua conducere a CNAIR, am scos proiectele vechi din sertar, care sunt proiecte mature, proiecte la care avem Hotărâre de Guvern cu indicatori tehnico-economici și cu acordurile necesare și le scoatem la proiectare și execuție, practic, grăbind pașii de implementare. În perioada imediat următoare, săptămâna viitoare, vom urca pe SEAP pentru proiectare și execuție — deja am urcat Varianta de Ocolire Timișoara, pe centura de nord legătura DN 2 cu A2 — urmează să ridicăm săptămâna viitoare podul de la Brăila. Deși spusesem că îl vom ridica pentru proiectare și execuție pe SEAP undeva la jumătatea lunii mai, iată că reușim de data asta să venim cu un termen mult mai rapid și săptămâna viitoare vom urca și proiectarea și execuția acestui proiect. Are termen de execuție 24 de luni, dacă nu vom avea contestații. Proiectul are valoarea de 488 milioane de euro fonduri europene pe POIM”, a arătat Cuc.

Acesta a subliniat că autoritățile din domeniul transporturilor nu se bazează doar pe proiectele fazate, ci sunt și proiecte noi.

„Un alt proiect asumat prin programul de guvernare este, bineînțeles, Coridorul 4, închiderea Coridorului 4 Constanța — Nădlac, este lotul de autostradă Sibiu — Pitești. Acest proiect l-am găsit suspendat când am venit în minister și aici mă refer la elaborarea studiului de fezabilitate pentru cele cinci secțiuni. A fost suspendat contractul pentru elaborarea SF. Ne-am întâlnit cu firma care prestează serviciile de elaborarea a studiului de fezabilitate, am deblocat contractul, ni s-a livrat în data de 15 martie, după cum am fixat și termenul cu cei de la firma respectivă, studiul de fezabilitate pentru loturile 1 și 5, astfel încât, până la sfârșitul lunii iunie, vom urca pe SEAP proiectarea și execuția pentru cele două secțiuni: secțiunea 1 și secțiunea 5. Termenul de finalizare este undeva la 24 de luni”, a precizat ministrul.

De asemenea, Răzvan Cuc a făcut referire la ringul zero al Bucureștiului, un proiect pentru care se va lansa procedura pentru proiectare și execuție tot spre sfârșitul lunii iunie.

„Practic, este o centură la profil de patru benzi care va închide Coridorul 4. Centura de nord deja este extinsă la patru benzi, mai avem o porțiune DN2 — A2 din centura de nord pe care am scos-o la licitație săptămâna aceasta”, a spus oficialul MT.

Ministrul Răzvan Cuc a menționat și drumul expres Craiova — Pitești, proiect prevăzut inițial ca având profil de autostradă.

„Este un proiect pentru care avem un studiu de fezabilitate. Au fost foarte multe discuții privind acest proiect că nu facem autostradă și facem un drum expres. Singura diferență este banda de urgență. Dar, ținând cont că avem un acostament la acest drum expres de 1,5 metri față de 0,5 metri cât este la profilul de autostradă, practic vine să suplinim această bandă de urgență. Eu l-aș numi drum de mare viteză, pentru că are toate caracteristicile similare cu profilul de autostradă și lucrul cel mai important este că economisim doi ani din economia proiectului. Dacă mergeam pe varianta actuală, mai întâi elaboram studiul de fezabilitate și proiectul pentru Pitești-Craiova la profil de autostradă. Așa, având acord de mediu, având indicatori, scutim doi ani și scoatem proiectarea și execuția până la finele lunii iunie 2017”, a precizat el.

Nici Moldova nu a fost uitată, potrivit ministrului.

„Foarte important este că nu am uitat nici proiectele din Moldova. Avem lansată procedura pentru selectarea firmei care va elabora studiul de fezabilitate și proiectarea tehnică pentru Coridorul 9 Ploiești — Buzău — Focșani — Bacău — Pașcani, urmând ca în luna mai să desemnăm câștigătorul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic. De asemenea, am avut o întâlnire cu cei de la CNAIR și am vorbit despre autostrada Montana Tg. Mureș — Ditrău — Tg Neamț — Iași și podul de la Ungheni. Atât Coridorul 9, cât și secțiunea Tg. Mureș — Tg. Neamț, erau prevăzute în Master Plan din 2020 pentru a fi implementate. Noi le-am tras mai aproape prin programul de guvernare… Aceasta a fost una dintre hibele foarte mari ale managementului ministerului de anul trecut. Având proiecte și studii de fezabilitate în dulap, trebuiau scoase și promovate și astfel creăm și premisele unei implementări mult mai rapide a proiectelor de infrastructură. Pe Tg. Mureș — Ditrău contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate fusese suspendat. Îl desuspendăm în următoarele două săptămâni și dăm drumul la documentația tehnică. Secțiunile Ditrău — Tg. Neamț și Tg. Neamț — Iași sunt obiective separate, vom audita intern volumele de studii de fezabilitate pe care le avem din 2011 și încercăm să scoatem proiectare și execuție până la finele anului și pe aceste tronsoane”, a spus Cuc.

El a adăugat că se lucrează și la autostrada Transilvania, iar săptămâna viitoare va ajunge la ANAP pentru consultare caietul de sarcini pentru Pasajul de la Popești și de la Berceni.

„Deci, nu omitem nici Centura Bucureștiului existentă și multe alte proiecte pe care le avem în vedere. Aici am vorbit strict despre proiectele majore, astfel încât să reiasă foarte clar că avem buget alocat, avem termene foarte clare, avem termene precise și urmează și o monitorizare foarte intensă și bineînțeles dacă voi lua măsuri cu privire la nemobilizarea vreunui antreprenor vă voi informa”, a dat asigurări ministrul Transporturilor.

 

din aceeasi categorie