Acasă EconomieBanci & Asigurari Raiffeisen vrea să închidă 70 de sucursale în Polonia

Raiffeisen vrea să închidă 70 de sucursale în Polonia

de A

raiffeisenGrupul bancar austriac Raiffeisen Bank International a anunţat că îşi va restructura subsidiara din Polonia, Raiffeisen Bank Polska, după ce a renunţat la ideea vânzării acesteia, informează Reuters.

Raiffeisen Bank International a precizat, într-un comunicat, că intenţionează să închidă 60-70 de sucursale în Polonia până în 2018, la care se vor adăuga alte iniţiative de reducere a costurilor în valoare de 50 de milioane de euro, urmând ca până la finele lui 2019 să fie eliminate 850-950 de locuri de muncă în regim full-time.

La finele lui 2015, Raiffeisen Bank Polska avea aproximativ 4.600 de angajaţi.

După fuziunea cu Eurobank EFG, în 2013, Raiffeisen Bank Polska a redus costurile şi forţa de muncă, dar, cu toate acestea, raportul dintre costuri şi venituri este mai mare decât media din sectorul bancar din Polonia, scrie Agerpres.

În România, Raiffeisen Bank oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare pentru aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, IMM-uri sau corporaţii. Banca are o reţea de aproape 500 de agenţii în toată ţara, peste 1.140 de ATM-uri, aproximativ 14.000 de terminale EPOS şi peste 80 de MFM-uri.

 

din aceeasi categorie