Metrorex, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din Capitală, a lansat vineri licitaţia pentru sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului pe Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei (Râul Doamnei- Eroilor), valoarea estimată a contractului fiind de 143,75 milioane lei (31,6 milioane euro), fără TVA. Criteriul de atribuire a contractului este „preţul cel mai scăzut”, precizează compania.
„Anunţul se referă la intenţia Metrorex de a demara procedura de licitaţie deschisă, ce are ca obiect contractarea furnizării echipamentelor, proiectare şi executare a lucrărilor aferente punerii în funcţiune a sistemului de siguranţă şi automatizare a traficului. Totodată, contractul va include şi echipamentul de siguranţă îmbarcat pe tren şi a sistemului de informare dinamică a călătorilor”, arată Metrorex, într-un comunicat.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 aprilie 2017, ora 16:00, iar data limită de evaluare a ofertelor este 22 mai, ora 18.00, arată anunțul din e-licitatie.ro.
”Sursa de finanţare a contractului ce urmează a fi atribuit este asigurată din bugetul de stat, credit extern BEI şi fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020”, informează Metrorex.
Companiile care depun oferte trebuie să îndeplinească criterii stricte, precum realizarea unei cifre de afaceri anuale de minimum 135 milioane lei pentru ultimele trei exerciţii financiare disponibile (2013, 2014, 2015) şi realizarea de instalaţii de siguranţă şi automatizare a traficului cu o valoare cumulată de cel puţin 70 milioane lei.
În ianuarie, Metrorex a atribuit contractul de furnizare a sistemului de siguranţă a traficului pentru tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti, din Magistrala 4 de metrou, grupului german Siemens. Valoarea contractului a fost de 38,7 milioane lei (8,6 milioane euro), cu TVA.
Proiectul Magistrala 5 de metrou – Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei va avea o lungime totală de 7 kilometri, un număr de 10 staţii şi un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA.
Constructorul secţiunii Râul Doamnei – Eroilor din Magistrala 5 este Asocierea Astaldi (Italia) – FCC Construccion (Spania) – Delta ACM (Romania) – AB Construct (România).


