Producătorul american de camere video de acţiune GoPro a anunțat luni că va deschide pe 1 martie primul birou din România, la Bucureşti, care se va concentra pe inginerie software, inclusiv pe dezvoltarea platformelor sale web şi comerţ electronic, compania propunându-și să creeze până la o sută de locuri de muncă în Capitală în acest an.
„Decizia de a extinde operaţiunile de inginerie software ale companiei GoPro în Bucureşti se aliniază cu priorităţile noastre pentru 2017: consolidarea operațiunilor de execuție şi gestionarea costurilor. România este o piață ofertantă în zona de resurse umane și talente care au studiat la universităţi de prestigiu, precum o zona atrăgătoare pentru cele mai cunoscute companii de tehnologie la nivel mondial. Avem ocazia să impulsionăm aceste talente şi să ne concentrăm furnizorii externi de servicii IT şi software într-o echipă la nivel central, care să fie extrem de eficientă”, a declarat CJ Prober, director operaţiuni în cadrul GoPro.
De asemenea, pentru a accelera procesul de recrutare şi în vederea eficientizării operaţiunilor la nivel local, GoPro l-a desemnat pe Ioan Barbulescu ca director general al GoPro Bucureşti.
„Pentru GoPro, crearea şi oferirea celor mai bune produse şi servicii din lume este obiectivul principal al companiei, aşadar dezvoltarea echipei noastre de inginerie software într-un epicentru tehnologic internaţional este pe deplin îndreptăţită”, a comentat Joe Bentley, vice preşedintele Departamentului de Inginerie din cadrul GoPro.
De altfel, echipa GoPro Bucureşti va organiza un eveniment de recrutare pentru candidaţii interesați, dar și pentru comunitatea locală interesată de tehnologie pe 8 și 9 martie în cadrul TechHub din sectorul 2.
La 31 decembrie 2016, GoPro avea 1.550 de angajați la nivel mondial. La sfârșitul anului trecut, veniturile totale ale companiei s-au ridicat la 1,185 miliarde de dolari.
În al treilea trimestru al anului trecut, producătorul de camere video de acţiune a înregistrat pierderi de 84 milioane dolari și a raportat venituri de 240,5 milioane dolari, în scădere cu 40% comparativ cu perioada similară din 2015.
În afară de camere video, GoPro produce și drone. Produsele GoPro sunt comercializate în peste 25.000 de magazine la nivel mondial, în peste 100 de țări, dar și direct, prin GoPro.com.


