„Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă”, a afirmat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu (foto), în cadrul unui seminar organizat la banca centrală.
România a avut creştere economică bazată pe consum în perioada 2004 – 2008, ceea ce a dus la creşterea deficitului de cont curent spre 14% din Produsul Intern Brut (PIB). Şi aceasta pentru că în România nu s-a produs atât cât s-a consumat, ceea ce a determinat creşterea importurilor şi, în final, dezechilibrarea puternică a balanţei externe de plăţi.
„Mi se pare nefezabilă, dar şi periculoasă chiar, repetarea aproape excesivă că nu avem creştere economică pentru că nu stimulăm consumul. Păi cum să stimulăm dacă noi am avut un consum mult mai mare, cu 14% mai mare decât producţia internă. (…) Stimularea consumului în condiţiile actuale înseamnă revenirea la aceeaşi problemă, a sustenabilităţii”, a precizat Isărescu. “Stimularea consumului înseamnă creşterea deficitului contului curent. Nu putem să o punem în practică”, a mai spus guvernatorul băncii centrale.
De remarcat, conform economistului şef al BNR, Valentin Lazea, pieţele externe nu vor mai finanţa ţări cu un deficit de cont mai mare de 5% din PIB. Reamintim, în 2009, deficitul contului curent a fost în valoare de 5,054 miliarde de euro, iar în 2010 – de 5,158 miliarde euro. PIB-ul României a fost anul trecut de circa 512,3 miliarde de lei (aproximativ 121,6 miliarde de euro).
Deficitul de cont trebuie finanaţat, pentru ca, în final, ca orice balanţă, şi cea externă de plăţi trebuie să ajungă „pe zero”. Deficitul poate să fie finanţat prin două metode: care produc datorii şi care nu produc datorii. Soluţia de finanţare a deficitului, care nu produce datorii, o reprezintă investiţiile străine directe (ISD). Din păcate, conform BNR, anul trecut deficitul contului curent a fost finanţat în proporţie de 50,3% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 2,59 miliarde euro (comparativ cu 3,48 miliarde euro în 2009, 9 miliarde euro în 2008 şi 7,2 miliarde euro în 2007). Astfel, ISD -urile anul trecut au fost cu circa 350% mai mici decât cele din 2008.
Pe de altă parte, nici investiţiile realizate de-a lungul anilor nu au fost dintre cele “mai fericite”, adică în producţia de bunuri. Foarte mulţi bani s-au dus în construcţii, iar “boom-ul” imobiliar s-a spart, cu consecinţele de rigoare. În plus, s-au construit foarte multe mall-uri, super şi hiper-market-uri, adică s-au investit bani în acele domenii care au stimulat consumul şi, implicit importurile, ceea ce a adâncit deficitul de cont.
Şi în 2010, cum ISD-urile au fost foarte mici, deficitul contului curent nu a putut să fie finanţat decât prin cea de-a doua soluţie, cea care creează datorii, şi anume împrumuturile. De altfel, conform BNR, datoria externă a României a depăşit 90 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut (fiind cu circa 9 miliarde de euro mai mare decât cea înregistrată la sfârşitul anului 2009).
Altfel spus, stimulând consumul intern, în condiţiile în care economia românească nu produce la nivelul cererii, se stimulează, de fapt, importurile, care nu vor face decât să adâncească deficitul de cont curent. Cum investitorii străini nu se înghesuie în România, nu rămâne decât soluţia împrumuturilor. Din păcate, un deficit de cont mai mare de 5% din PIB va îndepărta şi piaţa financiară externă de România. Astfel, fie împrumuturile pentru România vor fi foarte scumpe, fie nu vor fi deloc. Ceea ce va duce, în final, la o reintrare în recesiune economică, cu toate consecinţele ce decurg de aici: măsuri de austeritate, scăderea salariilor, creşterea şomajului, scăderea nivelului de trai.
Muncă, muncă, muncă
“Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească şi să stimuleze producţia, iar consumul va creşte în primul rând în zonele unde avem creştere de producţie, cum ar fi exporturile”, a mai spus Mugur Isărescu. Guvernatorul a arătat că Banca Naţională l-a împuternicit să spună că, pentru o creştere economică durabilă, este nevoie de trei lucruri:”stimularea muncii, stimularea muncii, stimularea muncii”.
Prima soluţie avută în vedere de Isărescu se referă la stimularea muncii prin investiţii, care vor crea locuri de muncă. De remarcat, în principiu, investiţiile se realizează din economisiri. Pentru a stimula economisirile băncile recurg la dobânzi mari la depozite. Dobânzile la împrumuturi trebuie, însă, să fie mai mari decât cele la depozite (altfel, banca dă faliment). “Dobânzile mari descurajează investiţiile. De aceea, o soluţie o reprezintă fondurile comunitare”, a precizat Isărescu.
Stimularea muncii se poate realiza şi prin creşterea productivităţii, ceea ce presupune folosirea unor tehnologii avansate, dar şi flexibilizarea pieţei muncii.
O a treia soluţie avută în vedere de banca centrală se referă la scăderea poverii sociale, adică reducerea fiscalităţii, dar şi a ajutoarelor sociale. „Există o presiune normală a acestora (n.r. – beneficiarii de asistenţă socială) care sunt votanţi şi sunt mai mulţi, şi vin la vot într-o probabilitate mai mare decât angajaţii. Te împing într-o direcţie greşită şi, probabil, este principalul motiv pentru care nu avem şi o îmbunătăţire de rating. (…) Nu există suficienţi economişti, s-au mai adunat în sala asta, care să spună: nu se poate, dacă intraţi pe o asemenea bandă (n.r. – politicienii), nici nu mai ajungem să stimulăm consumul”, a arătat Isărescu.
România are, prin comparaţie cu alte state, o fiscalitate relativ redusă la nivelul PIB (circa 30 – 32% din PIB), dar extrem de împovărătoare când e vorba de fiecare companie în parte, a apreciat Isărescu. „Povara pe întreprinderea plătitoare este 60-70%. O sugrumă. Toţi care sunt în producţie sunt împovăraţi (n.r. – de taxe), de aici, probabil, şi munca la negru. Nici nu cred că putem s-o combatem (n.r. – munca la negru) doar printr-o decizie. (…) România este o ţară cu fiscalitate redusă la nivelul PIB şi cu fiscalitate foarte mare, extrem de împovărătoare, la nivelul întreprinderilor”, a continuat Isărescu.
Pe de altă parte, el este de acord că o reducere a CAS-urilor nu poate fi făcută decât în momentul în care este sustenabilă o astfel de măsură.
