Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Mazarine Energy România SRL preia drepturile și obligațiile care decurg din 19 acorduri petroliere de concesiune deținute de OMV Petrom SA, cea mai mare companie petrolieră din România, împreună cu bunurile, drepturile reale și angajații implicați în exploatarea câmpurilor petrolifere.
Mazarine Energy România SRL este o subsidiară a Mazarine Energy BV, societate controlată de fonduri administrate de companii afiliate Carlyle Group LP. Grupul Carlyle este un administrator de active alternative la nivel mondial.
„În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), operaţiunea propusă este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei”, arată autoritatea de concurenţă într-un comunicat.
În România, grupul Carlyle controlează circa 36 de companii active în diverse sectoare economice, precum producţia de covoare țesute pentru spații rezidențiale și comerciale, servicii de traducere, dublare și subtitrare pentru radiodifuzori, management pentru soluții hardware, software pentru industria dentară, producţia de metal și pulberi ceramice, producţia de rumeguș și alte produse de lemn pentru industria DIY și alte sectoare industriale, producţia de generatoare industriale și motoare electrice, produse alimentare congelate, refrigerate și gata preparate, cercetare în domeniul dezvoltării studiilor clinice, administrării acestora și al serviciilor post-omologare, producția și decorarea recipientelor de sticlă de lux etc.
Autoritatea de concurenţă precizează că va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.


