Ministerul Mediului a lansat două programe în acest an şi amândouă au necesitat suplimentarea de fonduri, ca urmare a impactului pe care îl au asupra populaţiei. După „Rabla”, şi „Casa Verde” a avut nevoie de o ajustare a fondurilor, după ce populaţia a luat cu asalt ghişeele de depunere a proiectelor. Programul „Casa Verde”, care nu a avut decât două ediţii, în 2010 şi 2011, are parte de o suplimentare de peste 30% a fondurilor.
„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a luat decizia suplimentării bugetului alocat populaţiei pentru Programul Casa Verde de la 60 de milioane de lei, la 80 de milioane de lei. Prin această decizie, aproximativ 3.000 de noi beneficiari vor putea accesa acest program, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
„Pentru că bugetul alocat deja s-a epuizat în unele judeţe şi pentru a răspunde numărului mare de cereri depuse la sediile agenţiilor locale de protecţia mediului, am decis suplimentarea, la nivel naţional, a bugetului Casa Verde destinat persoanelor fizice. Vrem să venim astfel în întâmpinarea cât mai multor români care aleg să folosească energiile regenerabile pentru încălzirea locuinţelor”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.
Bugetul alocat a fost repartizat pe fiecare judeş, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia. Programul Casa Verde a demarat luni, 10 octombrie 2016, iar în primele două zile au fost epuizate circa 65,8% din sumele alocate iniţial prin Fondul pentru Mediu.


