Când guvernanţii se bagă în seamă

Toată România fierbe din cauza preţurilor la carburanţi: populaţia – pentru că trebuie să scoată mult mai mulţi bani din buzunar, guvernanţii – pentru că încasările la buget nu sunt pe măsura preţurilor, Banca Naţională – pentru că i se strică “jucăria” inflaţiei. Reamintim, de la începutul lui 2009 până în prezent, preţul benzinei s-a majorat cu aproximativ 70%. Acum s-au găsit şi autorităţile “să se bage în seamă”! Tot înfiinţarea unui Fond Special pentru hidrocarburi rămâne cea mai la îndemână soluţie!

În şedinţa Guvernului, premierul Emil Boc a declarat că majorarea preţului la carburanţi nu se poate justifica pe seama obligaţiilor fiscale impuse de Executiv, în condiţiile în care ponderea taxelor în preţul final al carburanţilor a scăzut în 2010 de la 52,5%, cât era la începutul anului, la 49,8% la sfârşitul lunii decembrie. Emil Boc a solicitat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) declanşarea inspecţiilor fiscale generale la companiile în cauză, pentru a vedea dacă veniturile realizate din creşterea preţurilor la combustibili sunt reflectate în profiturile firmelor şi, implicit, în impozite şi taxe plătite la bugetul de stat. De asemenea, şeful Executivului a solicitat Consiliului Concurenţei o analiză suplimentară pentru a observa dacă a existat sau nu o practică de monopol, având în vedere faptul că, practic, concomitent, toate societăţile din domeniu au majorat aproximativ cu acelaşi procent preţul carburanţilor.

„Aştept această analiză, pentru a putea vedea – din perspectiva Guvernului şi în limita atribuţiilor pe care le are – alte soluţii pe care le putem avea în vedere”, a declarat premierul Emil Boc.

De altfel, ANAF a finalizat un raport în care se arată că, deşi preţurile la pompă au crescut foarte mult, iar profiturile ar fi trebuit să fie pe măsură (în consecinţă, şi taxele şi impozitele către stat) companiile petroliere “nu numai că nu au înregistrat profit, dar situaţiile financiare contabile prezintă pierderi semnificative”, se arată în documentul ANAF citat de Mediafax.

Potrivit datelor transmise Bursei în luna noiembrie 2010, Rompetrol Rafinare, deţinută de KazMunaiGaz (Kazahstan), a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 139,6 milioane dolari. În acelaşi interval, OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, a obţinut un profit de 1,411 miliarde lei (337,2 milioane euro). AGA Petrotel-Lukoil din Ploieşti, companie controlată de grupul petrolier rus Lukoil, a decis la finele lunii noiembrie majorarea capitalului social cu 583,2 milioane lei (aproximativ 136 milioane euro), pentru acoperirea pierderilor şi asigurarea continuării activităţii.

Autorităţile caută acolo unde nu vor găsi nimic!

Ceea ce înseamnă, de fapt, că guvernanţii se bagă în seamă cerând noi controale şi analize!

În economia de piaţă nu există preţuri nejustificate! Pentru că un preţ nu trebuie justificat! Un comerciant va vinde un produs la preţul pe care cumpărătorii vor fi dispuşi să-l achite. Pentru că preţul n-are nicio legătură cu costurile de producţie, ci cu piaţa: dacă producerea unui bun o costă pe o companie 100 de lei, iar, pe piaţă, ceilalţi producători vând cu 1.000 de lei, tot cu atât (sau, poate, cu 990 lei) va vinde şi această firmă. Dacă producerea unui bun o costă pe o companie 100 de lei, iar, pe piaţă, ceilalţi producători vând cu 90 de lei, firma va da faliment! Altfel spus, orice firmă va căuta să-şi maximizeze profitul şi să-şi minimizeze costurile. Iar dacă cumpărătorii vor continua să achiziţioneze produsul, firma îl va vinde cu cel mai mare preţ acceptat de piaţă!

Acelaşi lucru se întâmplă şi pe piaţa carburanţilor. Problemele de genul “salariile românilor nu se compară cu cele ale occidentalilor”, “suportabilitatea preţurilor”, “petrolul provine din pământul sfânt al patriei” nu-şi au locul într-o economie de piaţă. Atâta vreme cât se vor găsi cumpărători dispuşi să plătească, carburanţii se vor vinde la acel preţ, indiferent care ar fi nivelul acestuia!

În plus, pare că guvernanţii caută acolo unde sigur nu vor găsi nimic!

Consiliul Concurenţei trebuie să afle dacă există o înţelegere între cele trei mari grupuri petroliere de pe piaţa românească: Petrom, Rompetrol şi Lukoil. Petrom este cel mai mare producător şi distribuitor de carburanţi din România, cota sa pe piaţa de retail fiind de circa 40%. Astfel, nici nu e nevoie să existe o înţelegere: aşa cum arătam, pentru a nu ieşi de pe piaţă, dacă Petrom reduce preţurile, şi ceilalţi distribuitori vor fi, practic, obligaţi să-şi scadă preţurile. Dacă Petrom măreşte preţurile, ceilalţi jucători de pe piaţă vor face cu atât mai mult acelaşi lucru!

Costul benzinei

Un lucru este cert: din ianuarie 2009 până în prezent preţul la benzină s-a majorat cu circa 70%, iar la motorină – cu aproximativ 50%. Astfel, dacă în ianuarie 2009 benzina Premium fără plumb 95 era comercializată de Petrom cu 2,87 lei/litru, acum, acelaşi sortiment costă 4,90 lei/litru.

În preţul “la pompă” al carburanţilor sunt incluse mai multe componente: preţul petrolului, costurile de rafinare, distribuţie, transport, asigurări etc, dar şi taxele.

Reamintim, în iulie 2008 s-a înregistrat cel mai mare preţ al barilului de petrol pe bursele internaţionale: 147,5 dolari, pentru ca, până la sfârşitul anului, preţul să coboare la circa 40 dolari/baril.

Conform US Energy Information Administration, preţul mediu al barilului de ţiţei a fost în 2008 de 91,48 dolari/baril, în 2009 – 53,48 dolari/baril, iar în 2010 – 77,45 dolari/baril. În luna ianuarie 2011, conform OPEC, preţul mediu este de 91,80 dolari/baril. Un baril de ţiţei este echivalent cu circa 160 litri.

Pe de altă parte, cursul a fluctuat în această perioadă suficient de mult: dacă în iulie 2008 era de circa 2,3 lei/dolar, în iunie 2009 ajunsese la 3,5697 lei/dolar. Cursul mediu, conform BNR, a fost în 2008 de 2,5189 lei/dolar, în 2009 – de 3,0493 lei/dolari, în 2010 – de 3,1779 lei/dolar, iar acum este de 3,1116 lei/dolar.

În anul 2008, acciza la benzină era de 425 euro/tonă, în 2009 – 436 euro/tonă, în 2010 – 452 euro/tonă, iar în 2011 – 467 euro/tonă. Cursul la care s-a calculat acciza în 2008 a fost de 3,3565 lei/euro, în 2009 – 3,7348 lei/euro, în 2010 – 4,2699 lei/euro, iar în 2011 – 4,2655 lei/euro.

Astfel, calculat la preţul mediu internaţional al barilului de petrol, cursul mediu leu/dolar, valoarea accizei, a cursului leu/euro şi adăugând şi TVA-ul, în 2008 preţul mediu al benzinei a fost de 3,02 lei/litru (adevărat, în cursul lunii august, din cauza majorării preţului ţiţeiului la aproape 150 dolari/baril, s-a ajuns şi la 4 lei/litrul de benzină). În 2009, preţul mediu a fost de 2,7 lei/litru, în 2010 – 3,6 lei/litru, iar acum – 4,1 lei/litru. La aceste preţuri se adaugă “la pompă” şi costurile de rafinare, transport, distribuţie, asigurări, redevenţe etc, care ajung la circa 0,8 lei/litru.

Astfel, în urma unei analize empirice, se constată că grupurile petroliere au dreptate şi că acesta este preţul de vânzare!

Ce se întâmplă cu banii obţinuţi vânzarea carburanţilor, este o altă problemă. Există, însă, nenumărate modalităţi legale (!) prin care o firmă poate să aibă vânzări de miliarde şi să nu înregistreze profit! Ceea ce, de altfel, se întâmplă şi la noi.

Necesitatea înfiinţării unui Fond special pentru hidrocarburi

Problemele nu sunt la carburanţi, ci la ţiţei, la materia primă! Petrom, Rompetrol, Lukoil, cei mai mari jucători pe piaţa internă, sunt şi producători de petrol. Conform afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu, Petrom produce ţiţeiul în România cu circa 12 dolari/baril. Ţările din zona Mării Caspice (unde se află şi Kazahstan şi de unde aduce Rompetrol ţiţeiul) produc, conform unor analişti, cu circa 4 dolari barilul, iar Rusia (de unde aduce Lukoil petrol) produce cu circa 8 dolari barilul. Sigur, la aceste sume ar trebui adăugate investiţiile, care ar putea, cel mult, să dubleze aceste costuri! Restul, până la aproape 92 dolari/baril, cu cât se tranzacţionează acum ţiţeiul şi cu cât este “contabilizat” în costul carburanţilor reprezintă profitul companiilor petroliere!

Aici ar trebui guvernanţii să intervină! Cum nu au cum verifica costurile de producţie ale Lukoil şi KazMunaiGaz, dar nici mări redevenţa la Petrom, singura modalitate a guvernanţilor de “a le mai alina suferinţa” românilor este aceea de a înfiinţa un Fond Special pentru hidrocarburi, pe care companiile să-l alimenteze cu un anumit procent din vânzările interne şi la export, ce va fi stabilit de autorităţi. La acest fond ar trebui să participe şi producătorii, distribuitorii şi furnizorii de gaze naturale, tot cu procent din vânzări. De remarcat, în România costul de producţie este de circa 40 – 50 dolari/1000 metri cubi de gaz, dar se comercializează cu aproximativ 160 dolari/1000 mc. În plus, în aprilie ar putea creşte preţul gazelor plătite de români cu circa 5%, majorare care ar putea fi urmată de o alta, de 3%, în iulie, şi de încă una, de 2%, în septembrie sau octombrie.

Astfel, prin înfiinţarea acestui Fond Special, guvernanţii ar putea face rost de bani, pe care să-i folosească pentru subvenţionarea persoanelor vulnerabile, dar şi, de exemplu, pentru construcţia de drumuri, pe care să circule cele circa 5,4 milioane de maşini înmatriculate în România şi care consumă, evident, carburanţi!