Acasă Stiri InterneGaze România mai are gaze pentru 9 ani şi ţiţei pentru 12 ani

România mai are gaze pentru 9 ani şi ţiţei pentru 12 ani

de A

sonda 4Rezervele dovedite de gaze naturale ale României se vor epuiza în nouă ani, iar cele de ţiţei în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiţii pentru noi descoperiri de hidrocarburi, a declarat miercuri preşedintele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), Artur Stratan, la conferinţa organizată de Energynomics.ro. Acesta subliniază că anul trecut au fost anulate multe investiţii, astfel că nivelul producţiei va continua să scadă.

Prăbuşirea preţurilor internaţionale la petrol, din ultimii doi ani a pus o presiune foarte mare pe investiţiile din sectorul hidrocarburilor. În iunie 2014, preţul petrolului Brent (de referinţă pe piaţa europeană) era de aproximativ 115 dolari pe baril, pentru ca acum să fie în jur de 48 de dolari pe baril.

„Gradul de epuizare la resursele de petrol este de 90%. Mai avem posibilitatea de a produce hidrocarburi în România doar pentru o perioadă limitată, respectiv 12 ani la ţiţei şi 9 ani la gaze naturale. Atât ne mai ajung rezervele dovedite din zona de onshore (pe uscat, n.r.), fără a mai investi”, a declarat miercuri preşedintele ROPEPCA.

Referindu-se la creşterea importurile de gaze în această perioadă cu 400% faţă de anul trecut, acesta spune că majorarea se datorează faptului că gazele din import sunt mai ieftine decât cele din producţia internă, deoarece producătorii interni de gaze plătesc nişte taxe în plus pe care importatorii nu trebuie să le suporte, de exemplu taxa pe stâlp şi impozitul suplimentar de 60%.

„Gazprom produce o cantitate egală cu întreaga producţie a României de ţiţei şi gaze în maximum zece sonde din Siberia, deci costurile de operare pot fi ţinute sub control”, adaugă şeful asociaţiei.

Costul de producţie în România este între 16 şi 18 dolari pe baril la ţiţei, iar preţul final nu poate fi scăzut, afirmă Stratan.

„Foarte multe investiții au fost anulate anul trecut și anul acesta și se va vedea acest lucru în nivelul producției care va continua să scadă. Statul recunoaște acest lucru, iar, dacă până acum România era o țară sigură din punct de vedere energetic, va trebui sa importe cantități din ce in ce mai mari. Deci, în loc să subvenționăm piața din România, vom subvenționa industriile din alte țări. Fără aceste stimulente, industria autohtonă e sortită pieirii într-un interval cât mai scurt”, a subliniat oficialul ROPEPCA.

În ceea ce privește strategia energetică pe care Ministerul Energiei o realizează în acest moment, Stratan spune că în sfârșit acest document vorbește și de cadrul fiscal pentru sectorul petrolier și a început să facă diferența între exploatările onshore și offshore, de mică sau mare adâncime, diferențe care ar trebui să se reflecte în cadrul fiscal.

„Dacă va continua presiunea prețului țițeiului, veți vedea foarte multe zăcăminte marginale care vor fi retrocedate, iar statul nu va avea ce să facă cu ele. Cheia pentru continuarea activităților acestor zăcăminte este modificarea regimului fiscal și acordarea de facilități fiscale, pentru a continua exploatarea lor în regim economic”, a continuat Stratan.

Referitor la noua modalitate de taxare a hidrocarburilor, marii jucători din sector au avut discuţii în ultimele luni cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice.

Stratan spune că acestea s-au oprit odată cu plecarea secretarului de stat responsabil de acest sector (Gabriel Biriş, n.r.), iar discuţiile vor fi reluate de la capăt cel mai probabil cu noul Guvern, urmând ca viitorul cadru fiscal să poată fi aplicat cel mai devreme la 1 ianuarie 2018.

„Soluția este să așteptăm alegerile, iar procesul va fi reinițiat la începutul anului 2017, cu finalizare la mijlocul anului sau spre finalul anului 2017”, a precizat Stratan.

El a mai spus că este necesară și reformarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), în sensul angajării mai multor specialiști, al creării unei baze de date digitale și a desecretizării nivelului resurselor care există în subsolul românesc.

din aceeasi categorie