Consorţiul format din Ernst&Young şi grecii de la E3 Modelling PC va realiza analiza şi modelarea cantitativă pentru Strategia energetică. Reamintim, până la data limită, Ministerul Energiei a primit oferte din partea a două consorții de firme la licitația pentru achiziția de servicii de modelare și analiză cantitativă a datelor în vederea elaborării Strategiei energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, contract evaluat la 1,88 milioane lei (TVA inclusă).
Una dintre cele două oferte a venit din partea consorțiului condus ca lider de Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE), în asociere cu Deloitte Consultanță și casa de avocatură Suciu Popa și Asociații și având drept subcontractor Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Energie (ICEMENERG).
Celălalt ofertant, desemnat, de altfel, câştigător, este asocierea condusă de Ernst&Young România, care are drept partener firma grecească de consultanță în energie/schimbări climatice, E3 Modelling PC. Grecii au mai lucrat cu autoritățile de la București, oferind servicii de training pentru angajați ai Guvernului în dezvoltarea, operarea și utilizarea de modele econometrice computerizate, care includ factori energetici și climatici. E3 Modelling PC a mai avut drept clienți Comisia Europeană, Ministerul Mediului din Germania sau Biroul de Planificare Federală din Belgia. Compania grecească are la activ și un studiu evaluativ privind politicile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din România și Bulgaria. Principalul consultant al E3 Modelling este Pantelis Capros, fost șef al ANRE-ului grecesc în perioada 2000-2004, conform Profit.ro.
Potrivit Ministerului Energiei, consultantul va elabora și analiza un număr de trei scenarii de dezvoltare ale sectorului energetic românesc în perspectiva anului 2030, aliniate la obligațiile de energie și de mediu asumate de țara noastră.
În prezent, se derulează perioada în care ceilalţi participanţi la licitaţie pot contesta rezultatul. Totuşi, cel mai probabil, săptămâna viitoare se va semna contractul cu consultantul desemnat câştigător.



1 comentariu
DIN PLECARE, ABORDAREA ESTE GRESITA (SAU, CEL PUTIN, IMI PLACE SA CRED CA E DOAR EXPRIMAREA). Citez: „…Potrivit Ministerului Energiei, consultantul va elabora și analiza un număr de trei scenarii de dezvoltare ale sectorului energetic românesc în perspectiva anului 2030, aliniate la obligațiile de energie și de mediu asumate de țara noastră…”
Corect ar fi:”…consultantul va elabora si analiza un numar de trei scenarii de evolutie ale sectorului energie…”
CE CE ASA ? pentru simplul motiv ca trebuie sa se porneasca de la CERERE („ENERGY DEMAND” !) …DECI, CUM SE VA DEZVOLTA ROMANIA, NU SECTORUL ENERGETIC ROMANESC,…CARE E DOAR CHEMAT SA SPRIJINE DEZVOLTAREA SI NU SA SE DEZVOLTE „DE CAPU’ LUI” (ca pina acum)…poate o sa avem „involutie” (restringere, nu dezvoltare), datorita energiei distribuite, regenerabile, etc., etc., etc.
Comments are closed.