Acasă Economie Un pumn de bani de la Fisc

Un pumn de bani de la Fisc

de GM

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin intermediul organelor sale de control – inspecţia fiscală, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor – a stabilit, în primele 11 luni ale anului 2010, obligaţii suplimentare de plată la bugetul de stat de 10,5 miliarde lei (circa 2,5 miliarde euro), cu 70% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent.

Acest rezultat obţinut pe linia combaterii evaziunii şi fraudei fiscale a fost atins în condiţiile scăderii numărului de inspecţii cu 1,17%, urmarea unei planificări mai eficiente şi a unei analize de risc mai riguroase, se arată într-un comunicat al Fiscului.

Valoarea amenzilor aplicate pentru abaterile de la legislaţia financiar-contabilă a totalizat 380 milioane lei, cu 20% mai mult decât perioada similară a anului precedent, iar valoarea estimată a bunurilor şi a sumelor de bani numerar confiscate s-a ridicat la suma de 521,3 milioane lei.

Organele de inspecţie fiscală şi de control din cadrul ANAF au întocmit peste 9.200 de sesizări penale (cu 22,5% mai mult decât în primele 11 luni din anul 2009), pentru care au stabilit prejudicii de 6,3 miliarde lei.

În vederea asigurării colectării creanţelor fiscale, organele de inspecţie fiscală şi control ale ANAF au dispus peste 3.000 de măsuri asiguratorii pentru suma de 5,1 miliarde lei.

din aceeasi categorie