Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna noiembrie 2010 faţă de noiembrie 2009 este 107,73%. De remarcat, conform acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), la sfârşitul anului inflaţia nu trebuie să depăşească 7,9%. Ceea ce pare greu de realizat, având în vedere că România se comportă exact pe dos decât ţările civilizate: în preajma Sărbătorilor de Iarnă, peste tot în lume, mărfurile se ieftinesc, mai puţin în România, unde toate se scumpesc! Astfel, în luna decembrie, este puţin probabil să nu crească preţurile la mărfuri şi servicii şi, astfel, să dea peste cap ţintele guvernanţilor.
Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna noiembrie 2010 faţă de octombrie 2010 este 100,52%. Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (decembrie 2009 – noiembrie 2010) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2008 – noiembrie 2009) determinată pe baza IPC şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,8%. Rata medie a inflaţiei pe 11 luni a fost de 0,7% în 2010, faţă de 0,4% în 2009. Mărfurile alimentare s-au scumpit, în noiembrie 2010, faţă de noiembrie 2009 cu 6,01%, cele nealimentare – cu 9,75%, iar serviciile – cu 6,13%.
Faţă de luna octombrie 2010, cel mai mult s-au scumpit cartofii (9,98%), ouăle (7,95%), fructele proaspete (4,32%) şi energia termică (6,04%). Cel mai mult s-au ieftinit citricele, cu 4,31%.


