În toate domeniile în care activează, Bosch pune un mare accent pe protecţia mediului înconjurător şi pe dezvoltarea de produse eficiente energetic. Din acest motiv, 45% din bugetul alocat anual de Bosch cercetării şi dezvoltării este direcţionat către găsirea de soluţii tehnologice prietenoase cu mediul înconjurător. Astfel, în 2010, electrocasnicele Bosch au continuat să aducă pe piaţa din România produse care folosesc tehnologii inovative, aflate în premieră mondială, printre care se numără Zeolitul sau opţiuni precum ActiveWater, EcoPerfect sau ActiveAir. Mai mult, Bosch doreşte să pună produsele sale electrocasnice la dispoziţia unui spectru tot mai larg de consumatori, se arată într-un comunicat de presă.
“Dacă în urmă cu 2 ani, consumatorii români nu erau încă 100% convinşi să renunţe la vechile aparate electrocasnice în favoarea unora noi, mult mai eficiente din punct de vedere al consumului, experienţa din ultimii ani a dus la o orientare din ce în ce mai mare a pieţei spre aparatele performante şi cu un consum redus. Protecţia mediului înconjurător şi eficienţa energetică – care duce la o scădere a consumului şi se reflectă în diminuarea costurilor cu apa sau energia electrică – sunt doar două feţe ale aceleaşi monede. Astfel, românii au observat că există o strânsă legătură între interesul ecologic şi economic”, a declarat Mihai Voicilă, directorul general al companiei BSH Electrocasnice SRL.
Pe parcursul anilor, progresele tehnice înregistrate de produsele din sectorul de “bunuri albe” au dus la apariţia pe piaţă a unor produse din ce în ce mai eficiente energetic. Astfel, în comparaţie cu 1995, aparatele electrocasnice moderne pot duce la economii de energie de până la 70%. Chiar dacă “bunurile albe” eficiente energetic reprezintă în jur de 10% din piaţa europeană de electrocasnice, firma germană şi-a propus ca, în 2010, 20% din produsele pe care le vinde în Europa să fie din categoria electrocasnicelor super-eficiente. “Din această pespectivă, suntem convinşi că ne vom putea atinge targetul propus pentru 2010 de a dubla numărul aparatelor super-eficiente vândute pe piaţa românească”, a continuat Mihai Voicilă.
Protejarea mediului
Prin Green Technology Inside, marca de electrocasnice, Bosch desemnează produsele care, prin tehnologii inovatoare şi responsabile faţă de mediul înconjurător, se dovedesc deosebit de avantajoase în ceea ce priveşte consumul de energie, apă sau alte resurse naturale. Economia cu energia electrică sau apă are un impact direct proporţional şi asupra bugetului clienţilor Bosch. Printre cele mai noi tehnologii Bosch, care se axează pe protejarea mediului, se află maşinile de spălat vase cu Zeolit; sistemul ActiveWater sau funcţia ActiveAir; uscătorul Bosch Ecologixx 7, care este campion mondial în economisirea energiei sau funcţia EcoPerfect, care duce la economii ale energiei electrice de până la 30 la sută a maşinilor de spălat rufe Logixx 8.
Maşinile de spălat vase ActiveWater cu uscare Zeolit, de exemplu, reduc considerabil atât consumul de apă, cât şi pe cel de electricitate –cu până la 20% mai mic decât este cerut de nivelul de calificare pentru clasa A de eficienţă energetică. Opţiunea EcoPerfect a maşinilor de spălat rufe Bosch Logixx 8 duce la un consum cu 30% mai mic de energie electrică, în comparaţie cu aparatele din clasa energetică A. Mai mult, opţiunea SpeedPerfect, reduce durata de spălare – şi astfel consumul – cu până la 60%.
Datorită tehnologiei ActiveWater se maximizează utilizarea eficientă a apei din maşinile de spălat vase Bosch, iar opţiunea ActiveAir duce la un consum cu 50 % mai mic al uscătoarelor de rufe Bosch faţă de nivelul de calificare pentru clasa A de eficienţă energetică. În plus, frigiderele Bosch, evaluate ca parte din clasa A+ şi A++, sunt printre cele economice din lume.


