Acasă Analize Cel mai ieftin “curent” este cel pe care nu-l consumi

Cel mai ieftin “curent” este cel pe care nu-l consumi

de M G

bec - efic energRomânia pare campioană la risipă! De exemplu, dacă productivitatea resurselor în Uniunea Europeană (UE) a crescut, conform Oficiului de Statistică al UE (Eurostat) cu aproape o treime (27,8%) între 2002 şi 2014, în România a scăzut cu 8,3% în aceeaşi perioadă de timp! Media UE, în 2014, era de 1,95 euro pe kilogram, adică, la nivelul UE, dintr-un kilogram de resurse se obţin 1,95 euro. Nu punem problema celor mai performante economii, cum ar fi Luxemburg, unde productivitatea resurselor e de 3,94 euro/kg  sau Olanda (3,82 euro/kg), ci a faptului că România, cu doar 0,32 echivalent euro/kg, ocupă penultimul loc, cu puţin înaintea Bulgariei, care, dintr-un kilogram de resurse, obţine 0,30 euro. Un alt indicator important este cel al intensităţii energetice (câtă energie – electricitate, cărbuni, gaze, petrol şi regenerabile – se consumă ca să produci 1.000 de euro). Media UE, în 2013, era, tot conform Eurostat, de 141,6 kg echivalent petrol. Ca să producă 1.000 de euro, România consumă 334,7 kgep! Adică mai mult de dublu! În condiţiile în care cele mai performante economii consumă mult mai puţin decât media UE (de exemplu, Irlanda, care consumă 82,4 kgep pentru a produce 1.000 euro). În aceste condiţii de mare risipă de resurse de tot felul, s-a pus problema creşterii eficienţei energetice pentru ca, măcar în acest domeniu, să nu se mai facă atâta risipă! Prin eficienţă energetică se reduce consumul de electricitate. Iar cel mai ieftin “curent” este cel pe care nu-l consumăm. De aceea publicăm şi câteva sfaturi pentru economisirea energiei.

De remarcat, încă de anul trecut, a fost promovată o lege, 121/2014, privind creşterea eficienţei energetice, care stipulează că, până în anul 2020, consumul de energie la nivel naţional ar trebui să scadă cu 19%. Mai mult, legea precizează că “îmbunătăţirea eficienţei energetice este un obiectiv strategic al politicii energetice naţionale, datorită contribuţiei majore pe care o are la realizarea siguranţei alimentării cu energie, dezvoltării durabile şi competitivităţii, la economisirea resurselor energetice primare şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”.

Mai mult, legea promovează cooperarea dintre consumatorii finali, producătorii, furnizorii, distribuitorii de energie şi organismele publice în vederea atingerii obiectivelor stabilite de politica naţională de eficienţă energetică.

Avantaje la contorizare inteligentă

Una dintre soluţiile ce apar în actul normativ se referă la contorizarea inteligentă.

Contoarele inteligente aduc mai multe avantaje consumatorului. În primul rând, oferă informaţii clare şi în timp real privind regimul de consum. Astfel, clientul ştie şi vede exact cât consumă, când consumă mai mult sau mai puţin, de unde provine acest consum preponderent şi poate lua apoi decizii privind tariful care i se potriveşte cel mai bine sau punctele în care e necesară mai multă atenţie, pentru o economie de energie consumată. datele de consum furnizate prin contorul inteligent sunt înregistrate orar sau chiar la 15 minute şi transmise către operatorul de distribuţie.

Pe de altă parte, clientul nu mai este deranjat de echipele operatorului de distribuţie pentru citirea contorului, pentru deconectare sau reconectare; toate aceste operaţiuni se pot face de la distanţă, fără să fie necesară prezenţa clientului.

Nu în ultimul rând, pe termen mediu şi lung, clientul se poate bucura de oferte mai bune la tarifele de energie electrică; contorul inteligent poate oferi informaţii despre regimul de consum, care să conducă la conceperea unor tipuri noi de tarife, inclusiv pachete de servicii adaptate la stilul de viaţă al clientului, în acelaşi ritm cu modificarea acestuia.

Pe de altă parte, sistemul de măsurare inteligentă oferă informaţii privind indicatorii de calitate ai energiei electrice, informaţii utilizate de către distribuitor pentru a lua de măsuri de îmbunătăţire a acestor indicatori la consumatorul final. De asemenea, oferă informaţii pentru implemetarea de măsuri de eficienţă energetică atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorul de distribuţie.

”Din experienţa celor peste 14.000 de contoare deja montate de către CEZ Distribuţie până acum, putem spune că, la lista de beneficii aduse de contoarele inteligente, se adaugă durata de reconectare, care se reduce de la o zi la maximum 3 minute şi costuri mult mai mici pentru operaţiunile de deconectare/reconectare pentru client”, a declarat Ion Dobrescu, director executiv, membru al Directoratului CEZ Distribuţie.

“Şi încă un aspect foarte important atât pentru client, cât şi pentru operatorul de distribuţie: se identifică în timp real pierderile de energie, inclusiv consumul ilegal. Contorul inteligent ajută la identificarea rapidă a racordărilor ilegale la reţea, ceea ce conduce la detectarea rapidă a consumului fraudulos sau neînregistrat. Având aceste informaţii în timp real, operatorul de distribuţie poate interveni într-un timp mult mai scurt pentru evitarea unor pericole de electrocutare, incendiu, daune materiale şi chiar umane. Dar şi pentru reducerea nivelului pierderilor în reţea, care conduc, inevitabil, la întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Cu alte cuvinte, contoarele inteligente pot fi soluţia cea mai confortabilă pentru client de a avea tarife reduse la energie, o calitate mai bună a alimentării şi pachete de servicii personalizate la regimul de consum al fiecăruia”, a completat Ion Dobrescu.

Conform acestuia, investiţia de până acum a CEZ Distribuţie în acest program depăşeşte 22,6 milioane lei. “Contoarele inteligente pe care le montăm sunt de producţie românească, aşa cum am căutat să implementăm cea mai mare parte a investiţiilor noastre de până acum, şi respectă cea mai înaltă tehnologie. Pentru perioada 2015 – 2020, CEZ Distribuţie şi-a propus instalarea unui număr de peste 435.000 de contoare inteligente”, a mai spus directorul Dobrescu.

Performanţă energetică

O altă soluţie pentru creşterea eficienţei energetice o reprezintă utilizarea unor corpuri de iluminat cu un consum mai mic de electricitate.

CEZ România a finalizat, recent, un proiect pilot, la Giurgita, prin care compania încearcă să dezvolte la scară largă conceptul de „performanţă energetică”/ESCO, ceea ce presupune posibilitatea efectuării unor investiţii considerabile de către o entitate, care să îşi recupereze investiţia, parţial sau total, într-o perioadă relativ mare de timp, din economiiile înregistrate de beneficiar.

Proiectul a avut în vedere modernizarea sistemului de iluminat public pe drumul judeţean DJ. 561, Segarcea – Bârca, ce traversează comuna Giurgita.

Forma contractuală adoptată a fost un Contract de Performanţă Energetică încheiat între CEZ România şi autoritatea locală. CEZ estimează că, în urma acestei investiţii, urmatoarea factură pentru consumul electric al acestui sistem va fi cu peste 25% mai mică decât factura anterioară.

Soluţia tehnică implementată asigură, pe lângă reducerea cheltuielilor cu consumul de energie electrică, diminuarea riscului de accidente rutiere şi a numărului de agresiuni contra persoanelor, precum şi îmbunătăţirea climatului social şi cultural, prin creşterea siguranţei activităţilor pe durata nopţii. Pe de altă parte, pe durata derulării contractului, nu vor fi cheltuieli cu reparaţiile şi mentenanţa.

Decizia de modernizare a pornit de la o situaţie ce seamană cu situaţia majorităţii sistemelor de iluminat actuale: consum relativ mare de energie electrică (puterea unei lămpi pe străzile principale este, în medie, de 150 W); la multe corpuri de iluminat durata de viaţă a lămpilor a fost depăşită (de exemplu, o lampă cu sodiu are o durată de funcţionare de aproximativ 18.000 ore, echivalentul a 5 ani de utilizare), ceea ce înseamnă că sunt înregistrate sau măcar aşteptate costuri cu schimbarea unui număr mare de lămpi şi echipamente conexe (o perioadă cu costuri relativ mari de mentenanţă), precum şi îmbătrânirea corpurilor de iluminat, care a dus la scăderea eficacităţii luminoase (opacizarea şi mătuirea dispersorului corpului de iluminat). Pe de altă parte, apariţia noii tehnologii de iluminat cu LED oferă posibilitatea unui iluminat stradal optim, cu un consum redus de energie electrică.

Conform reprezentanţilor CEZ România, aceştia sunt doar câţiva dintre factorii care au recomandat modernizarea sistemului de iluminat şi optarea pentru introducerea tehnologiei LED. “Soluţia oferită de CEZ România autorităţii publice a fost asigurarea fondurilor necesare investiţiei, gestionarea întregului set de activităţi, de la proiectare, la execuţie şi garantarea standardelor tehnice şi de calitate, toate cu costuri minime”, se arată într-un comunicat de presă.

Sfaturi pentru economisirea energiei

Aparatul de aer condiţionat poate fi setat să nu consume mulţi kilowaţi. În primul rând trebuie să vă asiguraţi că este dotat cu inverter, un dispozitiv care crește eficienţa aparatului. În al doilea rând, setaţi aparatul la poziţia economic. Este adevărat, nu va aduce crivăţul în birou, dar va menţine o temperatură potrivită și o economie de până la 10% la factura de energie.

Becurile economice fluorescente sau cele LED consumă de 5 ori mai puţină energie. Așa că, cel puţin în zonele cu activitate intensă, este eficient să cumpăraţi corpuri de iluminat economice, pentru a le schimba pe cele incandescente. Vestea bună este că preţul becurilor economice scade continuu, așa că nu vorbim de o investiţie foarte mare. Totodată, profitaţi de lumina naturală prin deschiderea jaluzelelor, reducând nevoia de iluminat electric.

Alegeţi cu atenţie echipamentele de încălzire sau de răcire atunci când reînnoiţi aparatele din birouri. Produsele certificate ca eficiente din punct de vedere energetic sunt cu până la 15% mai economice decât modelele convenţionale. De asemenea, e bine să investiţi în izolarea pereţilor și a tavanelor, pentru a reduce nevoia de control al temperaturii.

Setaţi calculatoarele, cel puţin în companie, să treacă automat în modul “sleep” după 15 minute de inactivitate, astfel reducând din consumul lor de energie. Totodată, încurajaţi-i pe colegi să deconecteze dispozitivele care nu sunt în uz, deoarece, chiar și în modul de repaus, acești „vampiri de energie” pot adăuga cu 10% mai mult la factura de electricitate.

Laptopurile au avantajele de a fi mai mici, mai ușoare, mai practice, dar și mai eficiente energetic decât clasicele desktopuri. Analizaţi posibilitatea de a schimba desktopurile din companie cu laptopuri, care folosesc cu aproximativ 50-80% mai puţină energie electrică. Totodată, scăpaţi și de necesitatea unui sistem de back-up în timp real al informaţiei pentru cazurile în care o pană de curent întrerupe activitatea companiei.

din aceeasi categorie