Acasă EconomieIndustrie Profitul Cupru Min se prăbușește

Profitul Cupru Min se prăbușește

de A

mina cupruProducătorul de cupru de stat Cupru Min estimează pentru acest an un profit net de 1,56 milioane lei și venituri totale de 144 milioane lei, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli pe 2015, publicat în Monitorul Oficial.

Compania a avut anul trecut un profit net de 5,58 milioane lei și a realizat venituri totale de 151,6 milioane lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Profitul net bugetat pentru 2015 este astfel de peste 3,5 ori mai mic decât cel realizat în 2014, în timp ce veniturile totale estimate sunt în scădere cu 5% față de cele de anul trecut.

De asemenea, Cupru Min și-a planificat pentru acest an investiții de 21 milioane lei.

Compania are circa 530 de angajați. Câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială este de 3.041 lei.

Creanțele restante estimate pentru sfârșitul acestui an se ridică la 41,5 milioane lei.

Cupru Min deţine circa 60% din rezervele de cupru ale României și este controlat de Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului. Producătorul de cupru a fost scos la vânzare în 2012, cu un preţ de pornire de 57,3 milioane euro, dar procedura a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu câştigătorul licitaţiei. Ulterior, statul a încercat în 2013 să vândă concentratul de cupru al Cupru Min, însă nu a primit nicio ofertă.

din aceeasi categorie