Acasă Stiri ExterneAmerica McDonald’s își vinde toate cele 413 restaurante din Taiwan

McDonald’s își vinde toate cele 413 restaurante din Taiwan

de A

McDonalds TaipeiTaiwanOperatorul american de restaurante de tip fast-food McDonald’s intenționează să vândă toate cele 413 restaurante pe care le deține în Taiwan unui operator de franciză și vrea să își extindă afacerea deținută prin franciză în China, scrie publicația Taiwan Sun.

„McDonald’s a decis să căute candidați potriviți pentru a deveni licențiatul său de dezvoltare în Taiwan”, a anunțat compania.

McDonald’s are 413 restaurante în Taiwan, de la intrarea sa pe această piață cu mai mult de trei decenii în urmă.

McDonald’s a operat toate magazinele sale din China, timp de mai bine de două decenii, până în 2008, când le-a transformat în franciză. Până la sfârșitul anului trecut, circa 20% din cele peste­­ 2.000 de restaurante din China erau francizate, iar compania intenționează să crească numărul licențiaților și al francizelor, a declarat un purtător de cuvânt al retailerului. „Franciza înseamnă creștere și eficiență economică”, a spus el.

Noul director executiv al companiei, Steve Easterbrook, a revizuit afacerile lanțului din Statele Unite, inclusiv prin vânzarea mai multor restaurante către francize.

El a declarat în luna mai că proprietatea deținută prin franciză la nivel mondial, inclusiv în SUA, se va extinde la 90% de la 81% în prezent, iar compania va vinde 3.500 de restaurante spre unele în francize până în 2018.

Vânzările McDonald’s în Asia s-au prăbușit anul trecut, în urma unor probleme cu unul dintre furnizorii săi. Contaminarea alimentelor a afectat mai ales vânzările din Japonia și China.

McDonald’s anunțase anterior că va închide 700 de restaurante neperformante în Japonia, China și SUA. Easterbrook a declarat că grupul se așteaptă ca vânzările din China să revină la „un nivel normalizat de performanță până la mijlocul anului”.

McDonald’s şi-a vân­dut şi afacerile din România către un antreprenor rus care va prelua astfel masterfranciza celor aproape 67 de restaurante cu afaceri de circa 100 milioane euro.

din aceeasi categorie