Inflaţia anuală (decembrie 2013 – decembrie 2014) a coborât, la sfârşitul anului trecut, la 0,83%, de la 1,26%, în noiembrie, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Aceasta este cea mai scăzută inflaţie din ultimii 24 de ani, respectiv din 1991, de când România a început să calculeze inflaţia anuală decembrie/decembrie. Reamintim, cea mai mare inflaţie anuală a fost înregistrată în România în anul 1993, când indicatorul a atins 295,5%. Ulterior, inflaţia anuală a coborât, în 1994, la 61,7% şi în 1995 – la 27,8%, dar s-a reaprins în 1996, când a urcat 156,9%. Inflaţia anuală a intrat apoi pe un trend descendent, cu uşoare perioade de reaprindere, iar, de 10 ani, din anul 2004, România a avut inflaţie anuală cu o singură cifră.
Conform INS, preţurile de consum au scăzut cu 0,1% în decembrie 2014 comparativ cu luna precedentă. „Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) în luna decembrie 2014 faţă de luna precedentă este 99,90%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent este 101,03%. Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (ianuarie 2014 – decembrie 2014) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2013 – decembrie 2013), determinată pe baza IPC este 1,1%, iar cea determinată pe baza IAPC este 1,4%”, precizează INS.
Raportat la 2013, în 2014, alimentele s-au ieftinit în medie cu 1,63%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,45%, iar tarifele la servicii au crescut cu 3,16%. Comparativ cu decembrie 2013, în decembrie 2014, preţurile alimentelor sunt mai mici, în medie, cu 0,41%, mărfurile nealimentare sunt mai scumpe cu 1,25%, iar tarifele la servicii au urcat cu 2,25%.
În decembrie faţă de noiembrie 2014, mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,5%, cele nealimentare s-au scumpit cu 0,2%, iar serviciile – cu 0,3%. Ouăle, legumele şi conservele de legume s-au scumpit cel mai mult în decembrie 2014 faţă de luna anterioară, cu 5,52%, respectiv cu 5,73%. La categoria produse alimentare, o scădere importantă de preţ s-a observat la citrice şi alte fructe meridionale (-7,56%), în decembrie 2014 comparativ cu luna anterioară. Potrivit datelor INS, dintre produsele nealimentare, combustibilii s-au ieftinit cel mai mult, cu 2,97 % în decembrie faţă de noiembrie, şi cu 1,85% faţă de aceeaşi lună din 2013. De asemenea, preţul la energia electrică a stagnat în decembrie 2014 faţă de luna anterioară, dar s-a ieftinit cu 2,29% comparativ cu decembrie 2013. La categoria servicii, convorbirile telefonice s-au ieftinit cu 0,08% în decembrie 2014 faţă de aceeaşi lună a anului anterior.
Faţă de decembrie 2013, la sfârşitul anului trecut cel mai mult s-au ieftinit cartofii (-35,82%) şi zahărul (-18,04%), iar cel mai mult s-au scumpit fasolea (+5,09%), mierea de albine (+8,18%), ţigările (+7,25%) şi serviciile poştale (+5,49%)
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, la începutul acestei luni, că inflaţia va rămâne sub limita minimă a intervalului de variaţie, de 1,5%, cel puţin pentru câteva luni, în principal din cauza scăderii peste aşteptări a preţului la petrol pe plan internaţional. Prognoza de inflaţie a băncii centrale pentru 2015 este 2,2%.
„E un lucru bun că nu mai cresc preţurile, pentru cei care au credite la bănci. Să vedem dacă nu cumva ne afectează competitivitatea exporturilor. Sper să nu se întâmple lucrul ăsta. Mă bucur, cum să nu mă bucur, că dacă era inflaţia mare, era din cauza mea”, a declarat Ponta la Ministerul Transporturilor, conform Agerpres.
Preţul petrolului ţine inflaţia jos
Rata anuală a inflaţiei a fost, în decembrie 2014, mai redusă decât aşteptările analiştilor, care estimau o creştere a preţurilor de consum de 0,9% de la an la an, reiese dintr-o analiză Raiffeisen Bank. Reprezentanţii băncii au prognozat o inflaţie de 1,1% la finalul anului 2014.
Potrivit Raiffeisen, rata inflaţiei va continua să scadă, chiar sub zero temporar, în cazul în care nu va exista o revenire a preţului petrolului pe plan internaţional.
„Rata negativă a inflaţiei din decembrie faţă de noiembrie a fost determinată de scăderea preţurilor nealimentare cu 0,5%, ca rezultat al căderii preţurilor carburanţilor, cu 3% într-o singură lună. Dinamica pozitivă a preţurilor alimentare (0,24%) şi a tarifelor la servicii a fost determinată, în principal, de deprecierea leului”, susţin analiştii băncii.
În plus, presiunile inflaţioniste au rămas scăzute în decembrie, aproape la acelaşi nivel ca şi în luna precedentă, iar inflaţia anuală CORE 3 (inflaţia din care se exclud preţurile administrate, volatile – alimente şi carburanţi, şi preţurile la tutun şi alcool) a urcat la 1,2% în decembrie, de la 1,1% în noiembrie.
În aceste condiţii, analiştii băncii susţin că, fără o revenire a preţului petrolului, în viitorul apropiat, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în ianuarie şi ar putea să rămână aproape de 0% – 0,2% în perioada ianuarie – mai 2015. Mai mult, o intrare temporară a ratei anuale a inflaţiei în teritoriu negativ nu poate fi exclusă şi, în acest context, există mari şanse ca rata anuală a inflaţiei să se situeze sub prognoza curentă a Raiffeisen Bank, de 2% pentru finalul anului 2015, au explicat analiştii băncii.
„În scenariul nostru de bază, estimăm că Banca Centrală va stopa ciclul de reducere a dobânzii de politică monetară la 2,25% în februarie, după o scădere de 0,25 puncte procentuale. Oricum, credem că o inflaţie cu mult mai mică decât estimările lasă mai mult loc Băncii Centrale pentru reducerea dobânzii cheie sub 2,25% (la 2% sau chiar sub acest nivel). Datorită surplusului de lichiditate din piaţă, ratele dobânzilor (ROBOR) se situează, deja, la niveluri adecvate cu dobânda cheie, sub 2%. Deci, aceste rate nu vor fi afectate vizibil de o relaxare mai agresivă a politicii monetare”, se mai arată în analiză.
În concluzie, analiştii Raiffeisen susţin că, pe baza dinamicii recente a inflaţiei (noiembrie şi decembrie) şi a perspectivelor pentru perioada următoare, iau în considerare posibilitatea de a revizui prognozele pentru rata inflaţiei, dobânzi şi randamentele titlurilor de stat în lei.


