Grupul american Halliburton, al doilea mare furnizor la nivel mondial de servicii pentru industria petrolieră, va achiziţiona rivalul local Baker Hughes, pentru care va plăti 34,6 miliarde de dolari în numerar şi acţiuni, relatează Fortune Magazine.
Halliburton va plăti 78,62 dolari pentru o acţiune Baker Hughes, cu 31% peste preţul de închidere de vineri. Titlurile Halliburton au urcat luni cu 2,4% în urma anunţului, în timp ce Baker Hughes a câştigat 12,72%, notează Mediafax.
Grupul nou creat în urma tranzacţiei este estimat să genereze venituri anuale de aproape 52 miliarde de dolari şi va avea circa 136.000 de angajaţi în peste 80 de ţări, se arată într-un comunicat al Halliburton.
Fuziunea va ajuta cele două companii să reducă cheltuielile cu aproximativ 2 miliarde de dolari, estimează reprezentanţii Halliburton.


