Acasă Inedit CEZ organizează Maratonul Olteniei

CEZ organizează Maratonul Olteniei

de GM

maratonCea de-a doua ediție a evenimentului sportiv energizat de Grupul CEZ în Romania, Maratonul Olteniei,  dă startul la distracție și un stil de viață sănătos, pe 30 și 31 august, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Astfel, se dedică două zile de surprize și competiții sportive atât pasionaților de ciclism, dar și celor interesați de alergare în aer liber, care vor să contribuie și la o cauză nobilă, se arată într-un comunicat de presă.

”După prima ediție, în care peste 250 de persoane au pedalat pentru a asigura echipament sportiv elevilor Școlii Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea, acum a venit momentul să reunim efortul cicliștilor și al alergătorilor profesioniști sau amatori și să transformăm și mai mulți kilometri în energie pentru bine. Anul acesta, participanții pot opta pentru participarea în prima zi dedicată ciclismului, unde îi așteaptă două trasee pentru secțiunea întrecere, de 33 și respectiv 52 km, și o plimbare prin oraș în secțiunea Family sau în a doua zi, care este destinată alergării – cu 2 trasee, de 21 de kilometri, respectiv de 10 kilometri”, se mai arată în coomunicat.

Pe data de 30 august, după închiderea probelor din prima zi, în piața Mircea cel Bătrân, va concerta Smiley, care a acceptat invitația Grupului CEZ în România de a sărbatori cel mai important eveniment sportiv din Oltenia.

Înscrierile în competiție sau pentru plimbarea în oraș sunt deschise tuturor doritorilor pe baza unei taxe de participare, care variază în funcție de data înscrierii. Până pe 28 august 2013, taxa de înscriere este de 50 lei pentru fiecare dintre cursele de ciclism și 45 de lei pentru fiecare dintre cursele de alergare, iar participanții care vor să participe în ambele zile beneficiază de o reducere, taxa fiind de 75 lei. Așa cum s-a procedat și la prima ediție, toate fondurile colectate în urma evenimentului vor fi donate unei cauze sociale.

„Ne-am propus să promovăm un stil sănătos de viață în Oltenia și, în același timp, să contribuim activ la o cauză socială relevantă pentru regiune. Aşa am ajuns să organizăm, în 2013, cel mai important maraton de mountain biking din zonă. Pentru ediția de anul acesta, țintim mai sus și vă așteptăm împreună cu întreaga familie pentru un weekend cu distracție de calitate într-unul dintre locurile mele preferate din România: Râmnicu Vâlcea. Iar kilometrii pe care îi vom parcurge vor fi transformați în energie pentru bine: doi elevi ambițioși, dar cu posibilități materiale reduse, vor avea ocazia să își continue studiile cu sprijinul fiecăruia dintre cei înscriși la cele două curse. Să ne vedem cu bine la start!”, a declarat dl Martin Zmelik, manager deţară și președinte al Directoratului CEZ în România.

Maratonul Olteniei este un eveniment marca CEZ, al cărui parteneri sunt Adrem Invest – în calitate de partener principal, alături de firma de avocatură Ţuca, Zbârcea & Asociaţii și Docman, organizat de Hyper Sport și Padina Fest, cu sprijinul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea și al Federației Române de Ciclism.

 

din aceeasi categorie