Tânărul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a început „să muşte”. Nu este un secret pentru nimeni că relaţiile dintre ministrul Economiei, Constantin Niţă, şi ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, nu sunt dintre cele mai amicale. Pe când ocupa fotoliul de la Energie, Constantin Niţă a căutat pe toate căile „să se debaraseze” de tutela Ministerului Economiei. Acum, când a preluat „fotoliul cel mare”, acelaşi Constantin Niţă caută să readucă „sub aripa sa ocrotitoare” companiile energetice, aflate acum în coordonarea lui Răzvan Nicolescu. Dar nici Nicolescu nu se lasă intimidat şi pare „să dea drumul la câini”. Prima reacţie mai vizibilă: a trimis Corpul de Control să analizeze cheltuielile făcute pentru hidrocentrala Tarniţa – Lăpuşteşti. Asta în condiţiile în care Constantin Niţă ceruse companiilor energetice să dea bani pentru proiect.
„Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a dispus astăzi (n.r. – luni, 5 mai 2014) Corpului de Control al Departamentului pentru Energie realizarea unei analize în privinţa cheltuielilor făcute până în prezent pentru realizarea proiectului hidrocentralei de acumulare şi pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti. Analiza va viza în principal activitatea Hidroelectrica. Şeful Corpului de Control are termen ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, să prezinte ministrului concluziile sale”, se arată într-un comunicat al Departamentului.
Reamintim, proiectul de realizare a centralei de acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti a fost discutat pentru prima dată în România în anul 1972, (în urmă cu 42 de ani).
CHEAP Tarniţa-Lapuşteşti ar fi trebuit să participe la reglajul frecvenţă-putere necesar odată cu intrarea în funcţiune a grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi să echilibreze sistemul energetic naţional (SEN) odată ce au apărut producătorii de energie din surse regenerabile, ce introduc distorsiuni în SEN (de exemplu, fermele eoliene au ajuns la aproape 3.000 MW instalaţi).
Primele analize pentru o hidrocentrală cu pompaj (CHEAP) au fost făcute în perioada 1975-1985, când Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) s-a implicat în elaborarea studiilor de amplasament şi studiilor de schemă. A fost aleasă locaţia Tarniţa – Lăpuşteşti dintr-un număr de 17 locaţii posibile.
Între timp, s-au mai făcut studii, de către Electric Power Development Co.-EPDC (Japonia), în baza unui grant acordat de Guvernul japonez, de către consorţiul IPA/Verbund/Poyry în cadrul programului SEEREM al Băncii Mondiale, finanţat de BIRD, ba chiar şi de către ISPH (încă o dată).
În august 2010, a fost numit consorţiul ce trebuia să pregătească procesul de atragere a investitorilor în proiect, alcătuit din Deloitte, HydroChina ZhongNan, Erste/BCR, Muşat&Asociaţii, Herbert Smith, Knight Piesold şi Tempo Advertising.
În noiembrie 2013 a fost înfiinţată compania de proiect, Hidro Tarniţa, care are ca acţionari Complexul Energetic Hunedoara şi Electrica.
Potrivit unor surse din domeniu, Constantin Niţă, pe vremea când conducea Departamentul pentru Energie, ar fi cerut unor companii din subordine – CE Hunedoara, Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia – , câte 2 milioane de euro (8,9 milioane lei) pentru demararea proiectului Tarniţa. De asemenea, a cerut Transelectrica, CE Hunedoara, Electrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi CE Oltenia, alte 2 milioane de euro pentru înfiinţarea companiei de proiect privind cablul submarin cu Turcia. Unii spun că Niţă ar fi cerut şi companiilor private să contribuie la Tarniţa, însă acestea au refuzat.
Cum a ajuns la Energie, Răzvan Nicolescu a cerut Romgaz (se pare, singura companie care nu apucase să dea banii) să amâne decizia privind implicarea cu 4 milioane de euro în proiectele Tarniţa şi cablul submarin cu Turcia. Acum, tânărul ministru trimite Corpul de Control să analizeze ce s-a făcut cu banii.
„Gurile rele” spun că Nicolescu „împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură”: îi răspunde lui Niţă cu aceeaşi monedă, dar protejează şi compania de la care a pleca – Petrom. OMV Petrom a construit termocentrala pe gaze de la Brazi, dar, din cauza scăderii cererii interne de electricitate, dificultăţilor de a exporta, precum şi apariţiei a aproape 5.000 MW din surse regenerabile, termocentrala nu prea mai are loc pe piaţă. În aceste condiţii, pentru a supravieţui, termocentrala „s-a reorientat” spre piaţa de echilibrare, unde sumele obţinute sunt mult mai mari decât cele de pe pieţele normale (PZU, PCCB). Tarniţa, care ar trebui să realizeze exact echilibrarea sistemului energetic, ar putea „încurca” planurile OMV legate de propria termocentrală.
