Acasă MediuDezvoltare Durabila Ucraina se va putea aproviziona cu gaze naturale din UE

Ucraina se va putea aproviziona cu gaze naturale din UE

de GM

Ucraina, foarte dependentă de gazele naturale din Rusia, va putea importa gaze din Uniunea Europeană, spune comisarul european pentru Buget, Janusz Lewandowski.

„Am ajuns la un acord privind posibilitatea de a furniza Ucrainei gaze naturale provenind din Slovacia şi apoi din Polonia şi Ungaria”, a declarat Lewandowski pentru agenţia poloneză PAP.

„Acesta este un prim acord foarte important pentru securitate”, a apreciat comisarul după ce a participat miercuri la o şedinţă a Guvernului de tranziţie de la Kiev, transmite Mediafax.

Gazele naturale importate din Rusia reprezintă majoritatea din consumul Ucrainei. În 2006 şi 2009, conflictele dintre Kiev şi Moscova au provocat întreruperi în livrările de gaze naturale din Rusia spre statele din Uniunea Europeană.

Recent, Gazprom a ameninţat că va suspenda livrările, în cazul în care Kievul, confruntat cu grave probleme financiare, nu îşi va achita datoriile acumulate în ultimele luni.

Cele două state negociază în prezent un preţ al gazelor naturale care se va aplica începând de la 1 aprilie, iar autorităţile ruse au anunţat că intenţionează să sisteze reducerile acordate Kievului, inclusiv plata pentru utilizarea bazei navale de la Simferopol, în Crimeea, alipită de curând la Rusia.

Guvernul ucrainean a prevenit marţi Rusia că va refuza să importe gaze naturale la preţul pe care aceasta îl cere.

Kievul a decis miercuri să adopte o drastică şi impopulară măsură de majorare a preţului la gazele naturale furnizate populaţiei, pentru a obţine un ajutor financiar din partea FMI.

din aceeasi categorie