Acasă Analize Termocentralele funcţionează după cum bate vântul

Termocentralele funcţionează după cum bate vântul

de GM

„Termocentralele funcţionează după cum bate vântul”, a declarat directorul general al Complexului Energetic (CE) Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel (foto).

El a explicat că legislaţia naţională preluarea cu prioritate în sistemul energetic naţional (SEN) a electricităţii produsă din surse regenerabile. În aceste condiţii, atunci când bate vântul, energia produsă de centralele eoliene este preluată de SEN, iar celelate grupuri energetice riscă să aibă producţia diminuată sau, şi mai rău, oprită. „S-a întâmplat, în preajma Sărbătorilor de Paşte, când consumul a fost extrem de scăzut, dar a bătut vândul, să avem oprite toate grupurile, din toate termocentralele aparţinând CEO! Pe de altă parte, la mijlocul lunii decembrie, când a crescut consumul, eolienele n-au funcţionat şi, în plus, s-a oprit şi un grup de la Cernavodă, am produs cu toate grupurile la maxim”, a mai spus Laurenţiu Ciurel.

„Dacă va continua să bată vântul, iar consumul nu se va redresa, următorul pas este să se închidă reactoarele nucleare”, a mai spus directorul CEO.

Reamintim, Uniunea Europeană a aprobat, cu câţiva ani în urmă, pachetul legislativ „Energie – Schimbări climatice” (n.r. – 20-20-20), prin care statele membre trebuie ca, până în anul 2020, să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20%, să-şi sporească eficienţa energetică cu 20%, iar 20% din consumul de energie să provină din surse regenerabile de energie (SRE). În acest sens, România a adoptat Legea 220/2008, privind promovarea SRE, modificată de mai multe ori. Prin legislaţia internă, SRE sunt subvenţionate prin certificate verzi (CV), se pot tranzacţiona la preţuri între 27 şi 55 euro, precum şi prin cote (furnizorii şi consumatorii trebuie să achiziţioneze un anumit număr de certificate verzi, stabilit pentru fiecare an în parte).

Energia din surse regenerabile este cea produsă din surse neconvenţionale (eoliene, fotovoltaice, biomasă, microhidrocentrale etc), pentru care se acordă certificate verzi (CV), dar şi cea produsă în hidrocentralele mari (care nu primesc, însă, CV). La sfârşitul anului trecut, puterea instalată a producătorilor ce primesc CV era de aproape 4.300 MW, iar Hidroelectrica avea circa 6.500 MW putere instalată. Puterea instalată totală a României depăşeşte 22.000 MW, în condiţiile în care consumul mediu este de aproximativ 6.000 – 6.500 MWh. Astfel, energia produsă din surse regenerabile (hidrocentrale mari şi neconvenţionale) depăşeşte, deja, ţinta asumată de România pentru anul 2020.

De remarcat, în principiu, termocentralele pe cărbune asigură circa 30% din producţia de electricitate a ţării, hidrocentralele – 25%, Cernavodă – 20%, termocentralele pe hidrocarburi – 15%, iar eolienele – 10%.

Totuşi, pentru că anul trecut consumul a scăzut (într-o anumită perioadă, şi cu 7%), iar vântul a bătut, producţia termocentralelor şi a hidrocentralelor a fost cea mai afectată. De exemplu, Hidroelectrica a produs aproximativ 14,5 TWh (în condiţiile în care producţia într-un an hidrologic mediu ar trebui să fie de 17,5 TWh), iar CEO a produs numai 12 TWh (minim istoric pentru termocentralele ce formează Complexul Energetic).

CE Oltenia s-a format, la mijlocul anului 2012, prin fuziunea termocentralelor Turceni, Rovinari, Işalniţa, Craiova II şi a minelor de cărbune ce le deserveau cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). De anul trecut, CEO a preluat şi termocentrala Brăila, în contul unei datorii de aproximativ 30 milioane lei pe care Termoelectrica (fostul „patron” la Brăila) le avea faţă de CE Oltenia.

Puterea totală instalată la CEO este de 3.900 MW. În privinţa diviziei miniere, capacitatea de producţie este de circa 34 milioane tone lignit. Resursele totale de cărbune din Bazinul Oltenia sunt estimate la 820 milioane tone.

din aceeasi categorie