La Portovaya Bay (lângă Vyborg), pe coasta rusească a Mării Baltice, s-a dat startul construcţiei gazoductului Nord Stream, în prezenţa preşedintelui Dmitri Medvedev şi a comisarului european pentru Energie, Guenther Oettinger. Cancelarul Angela Merkel a urmărit şi ea ceremonia, live, printr-o transmisie video. Astfel, prin demararea Nord Stream, Rusia câştigă prima rundă din “războiul” pentru aprovizionarea cu gaze a Europei.
De ani de zile, dar, mai ales, de când Vladimir Putin a preluat “frâiele”, între o parte a Europei şi Federaţia Rusă se duce un adevărat război, uneori chiar rece (la propriu!), al gazelor. Europa importă acum circa 30% din necesarul de gaze. În 2025 se preconizează că aproximativ 75% din necesar va fi importat. Iar cel mai mare furnizor de gaze al ţărilor comunitare este, în prezent, Federaţia Rusă, prin gigantul Gazprom.
Pe de altă parte, gazul a devenit, în mâna Kremlinului, o armă mai puternică decât kalaşnikovul! Şi asta şi pentru că, cum nu prea mai are multe de arătat, gazul a devenit mândria “maicii Rusia”: nu există zi în care ziarele, revistele, posturile de radio şi televiziune ruseşti să nu arate poporului marile realizări din domeniul gazelor. Gazprom, “braţul înarmat cu gaze” al Kremlinului, a ajuns cel mai important instrument de propagandă internă al “ţarului Putin”, premierul-preşedinte al Federaţiei Ruse. Şi nu numai. Imensul concern de gaze, construit cu migală de fostul “patron”, Viktor Cernomârdin (fost ministru al gazelor în vremea URSS-ului, fost prim-ministru al Rusiei până în 1998, dar, mai ales, fondator şi preşedinte al Gazprom), a fost “acaparat”, bucăţică cu bucăţică, de actualul “patron”, Vladimir Putin. Iar acum îl foloseşte nu numai pentru propagandă internă, ci şi ca să arate lumii întregi că Rusia nu poate fi ignorată. Ba, dimpotrivă: Kremlinul poate, oricând, “să oprească robinetul cu gaze”, iar europenii “vor dârdâi de frig în case”!
Europa divizată
În privinţa aprovizionării Europei cu gaze, părerile sunt împărţite. Pe de o parte, mai multe ţări membre ale Uniunii Europene (UE) ar vrea “să scape de jugul rusesc” şi să se aprovizioneze cu gaze naturale şi din alte surse. Pe de altă parte, sunt ţări, în frunte cu Germania, “motorul” economic al Europei, care continuă “să meargă pe mâna Rusiei”.
Unii europeni, probabil sătui să tremure de câte ori are chef Moscova, au hotărât să-şi reducă dependenţa de resursele energetice ale Federaţiei Ruse. Aşa că, au pus la punct un proiect prin care gazele din zona Mării Caspice să ajungă pe “Batrânul Continent”. Aşa a apărut proiectul gazoductului Nabucco (susţinut şi de americani), care ocoleşte Rusia şi ca sursă de aprovizionare, şi ca rută de transport. Conducta ar urma să aducă aproximativ 30 miliarde de metri cubi de gaz pe an din Azerbaidjan, Turkmenistan şi Kazahstan, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, până în Austria. Aici ar urma să se unească cu sistemul european de transport, iar gazele caspice ar urma să ajungă oriunde în Uniunea Europeană.
Ruşii “au contraatacat” prin două proiecte, Nord Stream şi South Stream, fiecare reprezentând o contrapondere la problemele resimţite de Kremlin. Astfel, la proiectul european Nabucco, ruşii au venit cu alternativa South Stream, care are aproape acelaşi traseu (după ce pleacă din Rusia, prin Marea Neagră, ajunge în Turcia, apoi Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria). Singurele diferenţe: gazul este tot rusesc (adică nu există alternativă la aprovizionarea cu gaze a Europei), iar traseul ocoleşte România (singura ţară care a afirmat ferm că prioritar este proiectul Nabucco). De altfel, în privinţa României, dacă au mai existat tatonări ca traseul gazoductului să treacă prin ţara noastră, la sfârşitul săptămânii trecute, Alexei Miller, preşedintele Gazprom, a fost tranşant: România nu va putea ocupa locul Bulgariei în proiectul South Stream, dar ea poate avea o ramificaţie a gazoductului ori prin mare, ori din Bulgaria.
În ceea ce priveşte proiectul Nord Stream, Rusia reuşeşte să-şi rezolve o altă problemă: ocolirea Ucrainei. Dacă Gazprom este un monopol în privinţa aprovizionării cu gaze a Europei (sau, cel puţin a unora dintre ţări, precum România, Bulgaria etc), Ucraina este, practic, un monopol în privinţa transportului: 80% din gazele ruseşti trec prin Ucraina spre Europa. Ruşii îi tot acuză pe ucraineni, de câţiva ani, că “fură din conducte” şi, în consecinţă, sistează livrările către Ucraina. Adevărat, în toiul iernii! Dar, sistând livrările spre Ucraina, se diminuează sau chiar se opreşte furnizarea gazelor spre Europa.
Nemţii văd făcându-se istorie
Cu această explicaţie, a neînţelegerilor cu Ucraina, Rusia a demarat proiectul prin Marea Baltică. Conducta Nord Stream reprezintă primul proiect de anvergură, de după 1990, pentru transportul gazelor naturale. Când va fi finalizat, gazoductul se va întinde din Vyborg, Rusia, până în Greifswald, Germania (1222 km prin Marea Baltică). Va începe să furnizeze gaze naturale în 2011, pentru ca, patru ani mai târziu, în 2015, să ajungă la capacitatea maximă de transport, 55 de miliarde de metri cub de gaze.
Şi, pentru ca prietenia ruso-germană “să fie definitiv pecetluită”, Vladimir Putin l-a numit pe ex-cancelarul german Gerhard Schroder preşedinte al comitetului acţionarilor companiei Nord Stream. Compania care dezvoltă proiectul este deţinută de Gazprom (51%), Wintershall (20%), E.ON (20%) şi Gasunie Olanda (9%).
Reamintim, Wintershall este o companie deţinută 100% de concernul german BASF, dar, împreună cu Gazprom, deţine, în proporţii egale, companiile WIEE şi WIEH, intermediarii care aduc gazele ruseşti şi în România.
Preşedintele Wintershall, Rainer Seele (care s-a ocupat şi de România), a declarat, la demararea lucrărilor la Nord Stream, că “se scrie istorie”. “Împreună celebrăm începerea unuia dintre cele mai mari proiecte energetice europene construite vreodată. Nord Stream va aduce gaz natural direct din Rusia în Germania şi Europa Occidentală. Este un lucru fără precedent! La sfârşitul anului 2011, pentru prima dată, câmpurile siberiene bogate în gaze naturale vor fi conectate direct cu pieţele şi oamenii din Europa de Vest, şi nu prin ţări de tranzit, cum era până acum”, a mai spus Seele.
Astfel, Rusia reuşeşte “să ia faţa” şi să câştige prima bătălie a gazului pentru Europa. Nabucco, despre care se tot vorbeşte de vreo 10 ani, rămâne tot în fază de proiect.
Explicaţie foto: Dimitri Medvedev urând succes gazoductului Nord Stream (foto Reuters)
3 comentarii
SUNT MAI MULTE INADVERTENTE SI NECLARITATI. SA LE LUAM PE RAND:
1. Prezenta comisarului european Oettinger la aceasta festivitate reprezinta – ca sa fiu politicos – o eroare, North Stream reprezentand un proiect contrar intereselor energetice ale EU si un atac la aspiratiile ecologiste ale popoarelor noastre. De fapt, singura intrebare ramasa fara raspuns la nominalizarea lui Oettinger a fost daca acesta este sau nu in slujba batranului agent al Gazprom (de fapt este vorba despre o institutie chiar mai puternica decat Gazprom), numindu-l aici pe nesatulul Schroeder. Se pare ca raspunsul este afirmativ.
2. Unica sursa cat de cat certa de gaz natural pentru Nabucco este Azerbaijanul, pentru o cantitate de doar 8M m.c. per an si incepand estimativ cu anul 2015, cand se va termina faza 2 de dezvoltare a exploatarii offshore Shah Deniz. Kazahstanul nu detine importante resurse de gaz natural, iar Turkmenistanul a cedat recent prin contract toata productia sa de gaze catre Rusia pe termen lung. Din pacate, nici furnizarile din Azerbaijan nu mai sunt certe, datorita acordului semnat de compania nationala azera SOCAR cu GAZPROM in data de 27 martie privind livrarea de gaze din Shah Deniz catre Rusia si de utilizare a retelei rusesti de gazoducte pentru exporturile efectuate direct catre beneficiari europeni.
3. Rusia nu dispune de gaz din productie proprie pentru alimentarea South Stream, urmand sa livreze gazul procurat din Turkmenistan in baza acordului mentionat mai sus. Conform Centrului pentru Studii Estice din Varsovia, acest fapt micsoreaza drastic sansele si asa reduse de realizare a Nabucco.
4. Unele guverne europene – Germania, Franta, Italia si nu numai – avand legaturi stranse cu Kremlinul si contracte pe termen lung cu Gazprom, se opun pe fata realizarii Nabucco si finantarii acestuia de catre UE, care a fost limitata la irelevanta suma de 200M Euro – fata de un cost de implementare estimat la 9 mld. Euro (sub 2,5%).
5. 3 din cei 5 participanti la Nabucco au aderat la proiectul South Stream: Bulgargaz, MOL si OMV. In cazul in care contrar realitatilor actuale, Nabucco ar fi realizat, el ar urma sa livreze gaz natural originar din alte tari decat Federatia Rusa catre Gazprom in hub-ul detinut de aceasta companie in proportie de 50% langa Viena si pe care-l controleaza managerial!
6. Analizele independente facute referitoare la ultimul conflict din 2009 dintre Rusia si Ukraina au concluzionat fara nici un dubiu ca livrarile au fost intrerupte de Rusia pentru o perioada de 21 de zile, cantitatea de gaz nelivrata de Gazprom catre beneficiarii europeni de 8,1 mld. m.c. fiind folosita pentru acoperirea deficitului livrarilor catre piata interna ruseasca care se ridica la 8,3 Mld. m.c. la data declansarii conflictului. Rusia a incercat fara succes – asa cum au demonstrat anchetele efectuate – sa „paseze” responsabilitatile contractuale catre Ukraina, pentru a scapa de penalitatile contractuale pentru rea executie in valoare de peste 1 Mld. Euro.
7. Consortiile North Stream si South Stream, precum si „Shtockman Development” au sediile in Zug – Elvetia, iar in cazul finalizarii proiectelor vor continua sa practice suprafacturarea pretului Gazprom in vederea asigurarii unor castiguri enorme ilegale pentru „oligarhii” care le controleaza – dupa modelul actualelor Wintershall, WIEE si WIEH, intermediarii care aduc de ani buni gaze rusesti in Romania cu acceptul tacit al unor oficiali romani. (Vezi Information Bulletin of the Eastern Partnership Civil Society Forum -Grupul de lucru 3 „Energie” editat de Comisia Europeana – DG RELEXDG „RELEX” – articolul „Gas Black Box Story”.
– La ora actuala Schroeder & Co., inclusiv oficiali ai guvernului german, incearca sa prezinte North Stream ca un proiect „in beneficiul UE”, incercand sa tempereze atacurile venite din partea celro care afirma ca proiectul are ca principala tinta cresterea gradului de dependenta energetica a UE fata de monopolul detinut de Gazprom, fapt ce poate conduce la conditionarea livrarilor pe principii discriminatorii functie de acceptarea sau nu a unor conditii politice impuse de Federatia Rusa si la practicarea unor niveluri de pret stabilite pe principii politice.
Comments are closed.