Acasă Stiri InterneHidro Un nou record pentru Hidroelectrica

Un nou record pentru Hidroelectrica

de GM

Producătorul de energie Hidroelectrica a înregistrat, pe primele opt luni, un profit net de 800 de milioane de lei, iar previziunile pentru tot anul 2013 indică un beneficiu de peste 1 miliard de lei, spune Remus Borza, şeful Consiliului de Supravaghere al companiei de stat, fost administrator judiciar al acesteia. Rezultatul-record este făcut în condiţiile unui an cu debite normale, și nu excepţionale ca cele din 2010.

„Avem aceste rezultate în condiţiile în care am uzinat cu 20% mai multă apă decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Vorbim despre cel mai mare profit înregistrat vreodată de Hidroelectrica. Precedentul record data din 2010, an cu o producţie record de peste 17 TWh, 280 de milioane de lei”, a declarat Borza. Potrivit acestuia, în acest an producţia de energie electrică a Hidroelectrica va atinge 14 TWh.

Dacă previziunile privind profitul se adeveresc, Hidroelectrica va deveni una din companiile cu cele mai mari beneficii din România, în competiție cu producătorul de gaze Romgaz pentru cea mai profitabilă companie de stat. Producătorul de gaze din Mediaş a realizat, anul trecut, un profit de aproape 300 de milioane de euro. Lider incontestabil la profit este însă Petrom, companie românească deţinută de austriecii de la OMV.

Cea mai bună perioadă pentru Hidorelectrica a fost prima jumătate a acestui an, când compania a beneficiat de debite mari pe râurile interioare şi lacuri pline, deci de o capacitate mare de uzinare. Spre exemplu, debitul mediu al Dunării a fost, în această perioadă, de 10-12.000 de metri cubi pe secundă. Ulterior, in lunile iulie şi august, seceta a scăzut drastic debitele Dunării, ajunse la 2.700 -2.800 de metri cubi pe secundă, iar compania a produs mai puţină energie, scrie Economica.net.

Chiar şi în prezent, producţia de energie a Hidroelectrica este mult mai scăzută decât în mod normal. Astfel, în ultimele zile, energia hidro produsă a oscilat în jurul a 1.000 MW, mult mai puţin decât uzualul de 2.500 – 3.000 de MW.

Rezultatele la opt luni continuă astfel trendul ascendant precum cele din primul semestru. În primele șase luni, Hidroelectrica a înregistrat un profit de 481 de milioane de lei (aproape 110 milioane euro), față de pierderile de peste 200 milioane lei pe primul semestru al anului trecut. Afacerile companiei au totalizat în prima parte a acestui an 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012.

De asemenea, producţia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 TWh la 8,2 TWh. În acest an, compania estimează că va produce 13-14 TWh.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 – iunie 2013. Înainte de intrarea în insolvenţă, compania ajunsese  într-o situaţie financiară dezastruoasă, cu datorii de sute de milioane de euro, pierderi de zeci de milioane şi o cifră de afaceri în scădere accelerată.

din aceeasi categorie