O delegație a Consiliului Concurenței (CC) va merge luni și marți la Bruxelles, pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre proiectul gazoductului Iași-Ungheni, dar și despre privatizarea CFR Marfă și a Poștei Române.
”Au loc întâlniri cu toți șefii autorităților de concurență. În cadrul întâlnirilor bilaterale cu oficialii Comisiei Europene vom discuta proiectul gazoductului Iași-Ungheni, care va interconecta rețelele de gaze dintre România și Republica Moldova. Acesta se va construi cu fonduri europene, pentru care va avea nevoie de acordul Comisiei Europene”, a declarat pentru www.focus-energetic.ro președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
De asemenea, un subiect ce pare să ridice probleme şi care se va afla pe masa Comisiei Europene este privatizarea CFR Marfă. În acest caz se pune problema dacă nu cumva este vorba de o putere prea mare pe piață. Dacă vânzarea CFR Marfă va fi parafată, omul de afaceri Gruia Stoica ar ajunge să controleze 70% din piaţa de transport feroviar. Procedura privind privatizarea CFR Marfă nu s-a încheiat, însă, având nevoie de avizul Consiliului Concurenţei. Președintele autorității române de concurență precizează că va vorbi la Bruxelles și despre privatizarea Poștei Române, căreia autoritățile vor să-i șteargă datoriile către stat, pentru a putea fi vândută mai ușor, având în vedere că, pentru operatorul de servicii poștale, nu s-au găsit cumpărători.
Final la investigaţii
Investigaţiile Consiliului Concurenţei (CC) şi Comisiei Europene (CE), declanşate în cazul Hidroelectrica, ar putea fi încheiate până la sfârşitul acestui an, a declarat, la Realitatea TV, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC.
“La ora actuală, există două investigaţii ale Comisiei Europene pe subiectul Hidroelectrica şi o investigaţie a Consiliului Concurenţei. Noi ne uităm şi aplicăm Legea Concurenţei din România. Ne uităm dacă nu cumva contractele pe termen foarte lung au închis piaţa concurenţială, adică nu au mai permis intrarea altor actori pe piaţă. În mod normal, investigaţia pe Hidroelectrica ar trebui să o finalizăm, undeva, la sfârşitul acestui an, dar avem nişte probleme tehnice, din punct de vedere juridic. Suntem blocaţi în instanţă, ni se blochează accesul la anumite documente de către avocaţii traderilor sau “băieţilor deştepti”, cum li se mai spune”, a declarat Chiriţoiu.
Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte investigaţia forului european, care urmăreşte două aspecte, rezultatele pot apărea în cursul acestui an. “Comisia Europeană are şi ea o investigaţie împărţită în două: se uită la Alro şi la Mittal, pe de o parte, şi la traderi şi câteva companii de stat, gen Termoelectrica, pe de alta. Practic, se analizează dacă nu cumva energia vândută la preţuri aparent scăzute de către Hidroelectrica nu reprezintă o formă de ajutor de stat către cei care au avut contracte. După informaţiile mele, Comisia este destul de aproape să dea un verdict şi cred că, undeva, în acest an, vom avea răspunsul de la Bruxelles”, a afirmat şeful CC.
Reamintim, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în data de 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012. Termenul de ieşire din insolvenţă a companiei este de 26 iunie 2013.
Recent, administratorul judiciar al companiei, Euro Insol, a anunţat că datoria Hidroelectrica către creditori este, în prezent, cu 1,2 miliarde lei mai mică decât sumele solicitate la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, compania urmând să achite către creditori suma de 3,59 miliarde lei, în timp ce alte 760 milioane lei sunt înscrise sub condiţie.


