Agricultura îi pune pe investitorii şi finanţatorii britanici într-o dilemă: pe de-o parte, aceştia sunt atraşi de perspectivele de dezvoltare, în contextul în care lumea se pregăteşte să hrănească 2 miliarde suplimentare de persoane până în 2050, iar, pe de altă parte, există riscuri, cum ar fi vremea sau disputele funciare. În contextul acestor riscuri, unele companii şi-au unit forţele pentru a crea proiecte agricole în ţări din Europa de Est, printre care şi România, relatează Financial Times, preluat de Agerpres.
Între timp, fermierii se confruntă cu un deficit de creditare, într-un moment când nevoia acestora de credite – după un an în care vremea a afectat recoltele – este accentuată. Potrivit cifrelor furnizate de Sindicatul Naţional al Fermierilor, agricultorii britanici au împrumutat anul trecut 13 miliarde de lire sterline, în creştere cu 11% de la an la an, într-un moment în care acordarea de împrumuturi, indiferent de domeniu, s-a redus.
Cu toate acestea, băncile au dat înapoi, în special în privinţa împrumuturilor prin leasing garantate cu bunuri, extrem de populare în rândul agricultorilor, care cumpără maşini, utilaje şi echipamente. Spre exemplu, în luna noiembrie a anului trecut, banca olandeză ING a închis ING Lease UK, care a împrumutat peste 1 miliard de lire sterline pe parcursul unui an, prin contracte de leasing – dând, astfel, o lovitură fermierilor, responsabili pentru între 25 şi 40% din împrumuturi.
“Cei mai mulţi fermieri au descoperiri de cont şi facilităţi pentru credite ipotecare la principalele patru bănci, iar împrumuturile la acestea au devenit din ce în ce mai greu de obţinut în ultimii patru ani”, susţine Matthew Smart, de la Agri Bank, o bancă înfiinţată luna trecută, care speră să intre în nişa lăsată descoperită de reticenţa băncilor faţă de creditele pentru agricultori.
La celălalt capăt al spectrului, cea mai mare firmă britanică de management agro-zootehnic, Velacourt Group, şi Mintridge International, o companie specializată în achiziţii de teren agricol, şi-au unit forţele pentru a crea proiecte agricole pentru investitori, care promite o rată internă de rentabilitate de peste 20% într-o perioadă de opt ani.
Fermele se află în România unde, susţin cei doi investitori, deşi preţurile la terenuri sunt printre cele mai mici din Europa, ele sunt aşteptate să recupereze diferenţa, în condiţiile în care terenurile s-au apreciat deja cu 20% de la an la an, începând cu 2007, anul când România a aderat la Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, eforturile anterioare de a transforma suprafeţe de teren agricol în investiţii profitabile nu au avut întotdeauna rezultatul scontat, aşa cum s-a întâmplat cu Morgan Stanley în Ucraina.
Cu toate acestea, Norman Paske, managing director la Mintridge, a respins aceste temeri, subliniind că România are o legislaţie superioară cu privire la drepturile asupra terenurilor, dar şi că investiţiile vor fi gestionate de manageri profesionişti.



Comments are closed.