Transgaz, operatorul național de transport al gazelor, a perfectat, recent, noi înțelegeri, în valoare de aproape 700 milioane de lei, cu marii jucători din piața internă de gaze naturale. Contractele asigură fluxurile energetice majore și veniturile companiei la debutul noului an gazier.
Transgaz a încheiat cu Romgaz, OMV Petrom, E.ON Romania şi Engie Romania (cele mai mari companii din țară ce activează în domeniul gazelor naturale) 11 contracte de rezervare de capacitate în valoare de 688 milioane lei (aproape 130 milioane euro), potrivit rapoartelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Cele mai mari sume vin din contractele anuale, valabile între 1 octombrie 2026 şi 1 octombrie 2027. Transgaz a raportat tranzacţiile pentru că valoarea cumulată a contractelor cu fiecare dintre cei patru parteneri în ultimele 12 luni a depăşit 10% din cifra de afaceri netă din 2025, pragul prevăzut de Regulamentul ASF nr. 5/2018.
Astfel, OMV Petrom a semnat două contracte anuale, unul în valoare de 145,7 milioane lei (27 milioane euro), iar celălat – de 153,9 milioane lei (29 milioane euro). Împreună cu tot cu acordurile anterioare, inclusiv cele pentru punctele de interconectare cu ţările vecine, contractele OMV Petrom cu Transgaz din ultimele 12 luni ajung la 462,6 milioane lei (86 milioane euro).
Romgaz a încheiat cinci contracte, valoarea totală ajungând la 274 milioane lei (51 milioane euro), dintre care unul anual de 259 milioane lei (48 milioane euro). Pe 12 luni, totalul ajunge la 338 milioane lei (63 milioane euro) şi include şi servicii de înmagazinare şi achiziţii de gaze pentru consumul tehnologic al Transgaz.
Contractele noi cu E.ON valorează 76,3 milioane lei (14 milioane euro), iar cele cu Engie – 38 milioane lei (7 milioane euro). Pe 12 luni, totalurile sunt de 321 milioane lei (60 milioane euro), respectiv 320 milioane lei (60 milioane euro).
Titlurile Transgaz se tranzacționează cu circa 90 lei/acțiune, ceea ce duce capitalizarea companiei la aproape 17 miliarde lei (16,97 miliarde lei).


