Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%. Marți, 15 septembrie 2026, a avut loc Comandamentul Energetic dedicat sectorului gazelor naturale, coordonat de secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi. La ședință au participat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, reprezentanți ai ANRE, ai producătorilor și furnizorilor de gaze naturale, operatorilor de distribuție, precum și ai instituțiilor cu atribuții în domeniul energetic.
În prezent, gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este de aproximativ 76,26%, echivalentul a aproximativ 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%. Ținta pentru România este atingerea unui grad de înmagazinare de 80% până la 1 octombrie. În cadrul ședinței, operatorii care au obligații de constituire a stocurilor au confirmat că sunt în grafic pentru atingerea acestei ținte.
Ministerul Energiei urmărește îndeaproape evoluția procesului de înmagazinare, astfel încât România să intre în sezonul rece cu un nivel adecvat al rezervelor și cu toate măsurile necesare pentru asigurarea continuității și siguranței în alimentarea cu gaze naturale.
Pregătirea pentru iarna 2026-2027 are loc într-un context european dificil, marcat de creșterea puternică a prețului gazelor naturale și de niveluri ale stocurilor mai reduse decât în anii anteriori.
În ultimele zile, cotațiile europene TTF au ajuns în zona de 83-84 euro/MWh, aproape de trei ori nivelul de la începutul anului și la cel mai ridicat nivel înregistrat din decembrie 2022. Evoluția este determinată, între altele, de tensiunile geopolitice, dificultățile de pe piața globală a GNL și nivelul redus al stocurilor europene.
”În acest context, prioritatea rămâne securitatea aprovizionării în sezonul rece, precum și menținerea unui ritm susținut de înmagazinare în următoarele săptămâni”, anunță Ministerul Energiei.


