Acasă Economie PPC Energie lansează oferta cu tarif dinamic dedicată firmelor mici

PPC Energie lansează oferta cu tarif dinamic dedicată firmelor mici

de A

PPC Energie extinde către segmentul firmelor mici oferta sa cu tarif dinamic, singura de acest fel din România în prezent, prin lansarea PPC Ore Smart PRO. Oferta este disponibilă clienților non-casnici cu contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă, cu un consum estimat sub 200.000 kWh pe an și presupune un preț fix pentru energia electrică, valabil 12 luni.

Ca în cazul PPC Ore Smart+, oferta pentru firme mici stabilește un preț redus al energiei electrice în anumite intervale orare: în fiecare sâmbătă și duminică a anului, (între 00:00 și 23:59), în tot cursul zilei, tot anul; de luni până vineri, în timpul nopții, între orele 00:00 și 05:59; și de luni până vineri, între orele 11:00 și 14:59, în perioada 1 martie – 31 octombrie, când producția de energie din surse fotovoltaice este ridicată. În aceste intervale, prețul final al energiei electrice, cu toate taxele incluse, variază între 1,00-1,09 lei/kWh, în funcție de zona de distribuție.

„După succesul PPC Ore Smart+ pentru segmentul rezidențial, oferta cu preț redus în anumite intervale orare, extindem acum acest beneficiu și către companiile de mici dimensiuni, un segment în care fiecare cost contează pentru planificarea zilei de mâine. Am observat o nevoie reală în piață pentru prețuri mai mici la energie electrică, mai ales în rândul micilor antreprenori, care simt direct impactul costurilor operaționale în activitatea de zi cu zi. De aceea, oferim firmelor de mici dimensiuni cel mai mic preț în intervalele cu tarif redus, pentru un control mai bun al costurilor cu energia electrică. Ofertele Ore Smart rămân o soluție la îndemână pentru oricine vrea să consume responsabil și la prețuri reduse”, a declarat Ionuț Dună, director general PPC Energie.

În restul intervalelor orare, de luni până vineri, între orele 06:00 și 10:59 și între orele 15:00 și 23:59, tot anul, respectiv între orele 11:00 și 14:59 în perioada 1 noiembrie – 28 februarie, prețul final al energiei electrice este de 1,65-1,73 lei/kWh. Prețul rămâne fix pe toată durata contractului, de 12 luni. Oferta nu este disponibilă pentru clienții cu calitate de prosumator.

Ore Smart PRO este recomandată pentru firme mici care dețin locuri de consum cu contoare inteligente.

Pe segmentul rezidențial, în luna august, datele de consum ale clienților care dețin oferta PPC Ore Smart+ au arătat că aproximativ 22% dintre aceștia și-au redus ponderea consumului din intervalul 20:00-23:00 față de celelalte două luni de vară, respectiv una de iarnă.

Oferta PPC Ore Smart PRO este o opțiune potrivită pentru producători locali din industria alimentară, pentru pensiuni, pentru saloane de înfrumusețare și pentru firme care au  servere și echipamente IT funcționale non-stop. De asemenea, oferta este recomandată pentru mici magazine de proximitate, restaurante, farmacii, spălătorii profesionale și instituții publice locale care administrează iluminatul stradal etc.

Clienții care au contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) nu mai trebuie să își transmită indexul, iar facturile reflectă consumul real. Instalarea acestor contoare este realizată de operatorul de distribuție din fiecare zonă, conform calendarului aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

PPC Energie este furnizorul integrat de energie electrică și gaze naturale care se ocupă de nevoile a aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii și instituții din toată țara. Printr-o rețea de circa 80 de magazine moderne, compania pune la dispoziția oamenilor produse și servicii gândite pentru confort, eficiență și siguranță.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.