Debitul Dunării la intrarea în țară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi insuficient pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare, a anunțat, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
”Abia în jurul datei de 15 septembrie pare că vom avea o creștere (a debitului Dunării, n.r.), dar și această creștere este mult sub media ultimilor ani. Prin urmare, e posibil ca toată luna septembrie să avem situația în care debitul la intrarea în țară să fie scăzut și nivelul apei în zona Cernavodă, necesar pentru răcirea reactoarelor și pentru funcționarea pompelor și pentru funcționarea siguranță a centralei nucleare, să fie insuficient pentru repornirea centralei. Am trecut, de asemenea, în revistă funcționarea principalelor unități de producție, în care statul român are o participare mai mică sau mai mare, majoritară sau minoritară. Evident că în prognoze Dispecerul Energetic Național a prezentat și partea de fotovoltaic, și de eolian, și de stocare. Acolo, însă, sunt foarte mulți agenți economici și evident nu participă toți la Comandament. Pe partea de cărbune, lucrurile sunt în regulă, atât Complexul Energetic Oltenia, cât și Valea Jiului funcționează în parametrii normali. Rezervele de cărbune sunt îndestulătoare. Pe partea de gaz, atât OMV Brazi, cât și Iernut, vechea centrală, Romgaz și Elcen, vorbim de situații absolut normale, cu cantități aproape de maximul tehnologic, care ajută Sistemul Energetic Național. Hidroelectrica continuă să ajute foarte mult în orele de vârf, folosind mai ales rezervele din lacuri”, a subliniat Bușoi.
Acesta a adăugat că, în funcție de producția internă de energie, România poate suplini diferența de cantitate din importuri.
”După cum bine știți, Centrala Nucleară de la Paks s-a redeschis în totalitate. Kozlodui nu a fost în pericol și cu atât mai puțin nu mai este în acest moment, așa încât, mai ales seara, în orele de vârf, în funcție de producția internă și mai ales de producția eoliană, asigurăm diferența din importuri. Pentru următoarele trei zile avem un ajutor, să spun așa, din producția de eolian, în așa fel încât importurile vor fi bine sub 2.000 MW în orele de vârf. În concluzie, Sistemul Energetic funcționează în parametrii normali, nu este pusă în discuție sub nicio formă securitatea aprovizionării, dar rămânem în alertă, cu atenție pe tot ceea ce înseamnă funcționarea sistemului, pentru că atâta timp cât centrala nucleară este închisă și avem o lipsă, să spunem, de 1.200-1.300 MW, depinzând de importuri, trebuie să luăm în considerare absolut orice factor care să nu perturbe funcționarea în condiție de siguranță a Sistemului Energetic Național”, a spus el.
Întrebat când este previzionată repornirea reactoarelor de la Cernavodă, Bușoi nu a precizat o dată clară.
”În acest moment nu putem avansa o dată foarte clară, pentru că, așa cum vă spuneam, prognozele sunt rezervate. Există unele vești bune legate de bazinul superior, de Austria în principal, acolo unde s-au văzut precipitații în ultima perioadă. De asemenea, e și o mică creștere, dar încă nu o putem vedea ca o soluție salvatoare pe râul Sava. Din informațiile pe care le-am schimbat astăzi și din dialogul cu reprezentanții Centralei Nucleare de la Cernavodă, suntem încă rezervați în a face prognoze. După 15 septembrie vom face o nouă evaluare, dar ne așteptăm ca lucrurile să poată fi posibile abia către sfârșitul lunii septembrie”, a apreciat secretarul de stat.
Creșterile de tarife la energie vor fi de până la 10%
Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
”Sigur că ne uităm la creșterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consumul fiecăruia. Sunt și creșteri de facturi, pentru că, fiind o vară foarte călduroasă, consumatorii casnici, fiindcă spre ei ne uităm în primul rând, vor avea facturi puțin mai mari, pentru că și consumul a fost mai mare… Probabil din cauza funcționării aparatelor de aer condiționat facturile sunt puțin mai mari. Într-adevăr, unul dintre furnizori a anunțat o creștere de tarif pentru perioada următoare, în continuare rămânând cel mai scăzut tarif de pe piață, și mă refer, evident, la Hidroelectrica. Ne așteptăm ca toată această perioadă de secetă, de reducere de producție și mai ales de închidere a reactoarelor, care a însemnat un minus de 900 de MW din contracte bilaterale la preț fix, compensate cu cumpărări de pe Piața Zilei Următoare din România și din regiune, să se regăsească în tarifele din această toamnă”, a explicat Bușoi.
El afirmă că tarifele la energie vor avea creșteri moderate în perioada următoare, de până la 10%.
”Creșterea anunțată astăzi este în jur de 7%. Noi așa am estimat, dar nu avem toate datele așa cum le au furnizorii, care sunt companii private. Statul are o participare în unele dintre aceste companii, dar cele mai multe sunt companii pur private. Ei au toate datele, ei au modele de business, ei știu exact la ce prețuri au cumpărat, câți consumatori au. Creșteri de tarife, cel mai probabil moderate, vor fi de până în 10% pentru perioada următoare. Aici trebuie văzut de la caz la caz și trebuie să așteptăm anunțurile acestor furnizori”, a punctat Cristian Bușoi.
Piața carburanților este monitorizată
Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul de petrol, cât și în privința indicelui Platts pentru produsele finale, dar urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte și nu de situații în care se speculează, afirmă Cristian Bușoi.
”În ceea ce privește carburanții, sigur că și aici situația se anunță a fi una dificilă și ușor greu de prognozat, pentru că, dacă pe electricitate și pe gaz natural mai avem unele marje, dar depindem de prețurile europene, de piața europeană, în ceea ce privește carburanții, aici marja noastră este cu atât mai mică, pentru că, în ceea ce privește producția de petrol internă, se asigură doar o mică parte din funcționarea rafinăriei OMV Petrom. În rest, Petromidia funcționează cu petrol din import și, în plus, față de ce producem în România, pe partea de motorină avem nevoie de cantități importante de import. Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul, cât și în ceea ce privește indicele Platts al produselor finale (prețul de referință internațional pentru produsele petroliere rafinate – benzină și motorină, n.r.). Urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte, că vorbim de situații în care nu se speculează aceste prețuri mari și aceste fluctuații care sunt la nivel internațional. Ministerul de Finanțe a implementat acea prevedere legislativă care obligă la o reducere a accizei. Inițial a fost 20%, apoi s-a atins nivelul maxim de 25%”, a afirmat Bușoi.
Potrivit acestuia, efectul acestor măsuri este unul mic, în ceea ce privește prețul final.
”Efectul este, într-adevăr, unul mic în ceea ce privește prețul final, dar evident generează o anumită scădere a veniturilor, fără să pună în pericol prognozele. În ceea ce privește prognozarea veniturilor ANAF, ele erau făcute la o anumită cotație și atunci de asta s-a și găsit această soluție, fără să punem în pericol veniturile bugetare deja prognozate. Nu știu dacă Ministerul de Finanțe a luat în discuție vreo extindere și la benzină. Sunt unele propuneri în spațiul public legate de un sprijin dedicat către agricultori și transportatori. Oricum, Guvernul României nu poate recurge la Ordonanțe de Urgență. Pot fi inițiative parlamentare în regim de urgență. Nu avem cunoștință despre o astfel de inițiativă în Parlamentul României. Sesiunea parlamentară de toamnă tocmai a reînceput. Dacă vor fi astfel de inițiative, Ministerul Energiei va participa la fundamentarea unui punct de vedere și la unele sugestii pentru Parlamentul României”, a declarat Cristian Bușoi.


