Acasă EconomieIndustrie 749 de zboruri au înregistrat incidente în prima parte a anului

749 de zboruri au înregistrat incidente în prima parte a anului

de A

În luna martie 2018 s-au înregistrat 262 de incidente aviatice, adică 2,37% din totalul zborurilor, cifră care reprezintă cea mai ridicată valoare din prima jumătate a anului, pe principalele aeroporturi din România, arată o analiză Flight Refund, companie specializată în obținerea despăgubirilor pentru pasageri. În schimb, cea mai bună lună pentru călători a fost februarie, când s-au înregistrat doar 45 de întârzieri mai mari de trei ore sau anulări ale zborurilor, adică 0,49% din total.

”În prima parte a anului s-au înregistrat 64.330 de zboruri din și dinspre principalele aeroporturi ale țării și 749 de zboruri cu incidente. Anul trecut, în România s-au înregistrat 782 de incidente care au condus la circumstanțe neplăcute pentru pasageri, din totalul de 203.403 zboruri comerciale”, a informat compania.

La nivel european, cei mai ghinioniști pasageri au avut parte de situații neplăcute pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, unde s-au înregistrat peste 8.800 de incidente. Următoarele aeroporturi în topul incidentelor în prima jumătate a anului 2018 au fost Frankfurt și Amsterdam, cu peste 6.000 și respectiv peste 5.200 de zboruri întârziate sau anulate.

“Ne așteptăm să avem multe incidente și în a doua parte a anului, din cauza unor greve înregistrate în mai multe state din UE. În plus, se înregistrează un trend global, de creștere rapidă a numărului de pasageri, cu 10-15% pe an, dar infrastructura nu poate ține pasul cu acest ritm, prin urmare, numărul de zboruri cu probleme va crește. De aceea, este important ca pasagerii să știe ce drepturi au când zborul întârzie sau este anulat. În primul rând, companiile aeriene trebuie să asigure călătorilor cazare peste noapte, hrană, să ofere alternative pentru zborul anulat sau întârziat și să răscumpere valoarea biletului. În al doilea rând, pasagerii au dreptul la compensații de până la 600 de euro în cazul în care incidentul este din vina companiei aeriene”, a declarat directorul general al Flight Refund, Anikó Bolyó. 

Potrivit legislației europene, grevele care perturbă activitatea companiilor aviatice nu reprezintă evenimente în urma cărora se pot cere despăgubiri. În egală măsură, nu se pot acorda compensații în cazul vremii nefavorabile, tulburărilor politice sau atentatelor teroriste. În schimb, se pot obține despăgubiri dacă zborul înregistrează întârzieri de cel puțin trei ore, cursa este anulată sau compania aeriană refuză îmbarcarea pasagerului.

Potrivit Regulamentului European 216/2004, pasagerii pot primi din partea companiei aeriene o compensație pentru zborurile efectuate în ultimii trei ani. Mai mult, procentul celor care știu că pot apela la firme specializate pentru a-și recupera banii într-un termen rezonabil este mai mic de 1%, ceea ce înseamnă că cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro, arată datele Flight Refund.

Serviciul Flight Refund a fost înființat în 2012, de către două persoane particulare, economistul și specialistul în comunicare Barbara Schulhof și Tamás Doffek, investitor particular. Încă din 2016, compania are clienți din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Franța, Portugalia și Spania. În 2018, România a devenit piață de interes major, activitatea companiei fiind susținută de un birou local.

din aceeasi categorie