Acasă Economie 4,2 milioane turişti au vizitat Spania în ianuarie

4,2 milioane turişti au vizitat Spania în ianuarie

de A

Creşterea numărului de turişti străini în Spania s-a moderat în ianuarie, la 4,2 milioane, un avans de 2,2% faţă de perioada similară din 2018, însă cheltuielile acestora au urcat cu 3,6%, ajungând la 4,68 miliarde de euro, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INE), transmite EFE.

Este a cincea lună de creştere consecutivă a numărului vizitatorilor străini şi a şasea în ceea ce priveşte majorarea cheltuielilor.

În ianuarie, cei mai mulţi turişti au venit din Marea Britanie (807.347, în creştere faţă de perioada similară din 2018), Germania (peste o jumătate de milion, un avans de 2,7%), în timp ce numărul turiştilor din Franţa a scăzut cu 8,7%.

În topul destinaţiilor turistice se află: Insulele Canare (1,2 milioane de vizitatori) şi Catalunia (910.779), scrie Agerpres.

Strategia autorităţilor de la Madrid este de a încuraja majorarea cheltuielilor vizitatorilor străini, a declarat recent secretarul general al Consiliului de Turism al Guvernului, German Porra.

„Spania este decisă să-şi transforme modelul său turistic trecând de la un număr imens de vizitatori la majorarea cheltuielilor”, a explicat German Porras.

Turismul a avut anul trecut un aport de 14,9% la Produsul Intern Brut al Spaniei, conform datelor Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC). 

din aceeasi categorie