25-05-2015

„Taxarea în domeniul resurselor energetice, între stimularea investiţiilor şi satisfacerea nevoilor bugetare”

În ultima sută de ani, mai exact, din anul 1913, de când Prim Lordul Amiralităţii, Winston Churchill, a hotărât trecerea flotei Marinei Regale britanice de pe cărbune pe petrol, ţiţeiul a devenit principala sursă de energie a lumii. Decizia, foarte disputată în epocă, în condiţiile în care Marea Britanie avea extrem de mult cărbune, dar nu deţinea resurse proprii de ţiţei, a ridicat pentru prima dată problema petrolului la nivel de interes de securitate naţională. Astfel, Marea Britanie trebuia să protejeze accesul la rezervele de petrol din Orientul Mijlociu, ceea ce însemna menţinerea unei flote în Marea Mediterană (echivalentă cu decizia de astăzi a Statelor Unite de a menţine Flota a Cincea în aceeaşi zonă). Aşa că, într-un timp extrem de scurt, ţiţeiul a ajuns în epicentrul politicii internaţionale. În mod inevitabil, petrolul a devenit indisolubil legat de diplomaţie.

De la decizia lui Churchill s-a ajuns ca astăzi, din nevoile globale de energie, circa 90% să fie acoperite prin arderea combustibililor fosili, din care petrol – 39%, cărbune – 27%, gaze naturale – 24%. De asemenea, transporturile depind în proporţie de 90% de ţiţei.

Pe de altă parte, petrolul este, probabil, cea mai tranzacţionată marfă din lume. Dacă se consumă aproximativ 90 milioane de barili pe zi, se tranzacţionează, de fapt, prin diverse modalităţi, de 10 ori mai mult: circa 900 milioane de barili. Petrolul şi derivatele financiare cu activ suport petrolul au devenit şi instrument de rezervă, chiar de rezervă speculativă. Fondurile de investiţii au folosit petrolul şi ca plasament de apărare împotriva inflaţiei. Metoda a dus, cel puţin în timpul crizei financiare din anii 2007 – 2009, la un cerc vicios: temându-se de creşterea preţurilor, investitorii au alimentat-o prin cumpărarea masivă de petrol. După falimentul băncii americane Lehman Brothers, în septembrie 2008, această logică s-a inversat: temându-se de deflaţie, investitorii au renunţat la petrol, ceea ce a condus la diminuarea masivă a preţului (de la aproape 150 dolari în iulie, la 38 dolari în decembrie 2008).

Acum asistăm la o altă «bătălie», care are ca suport petrolul: pe de o parte, ca să-şi păstreze cota de piaţă, dar şi pentru a limita «avântul» petrolului de şist american, pe de o parte, şi pentru a «pedepsi» Rusia, pe de altă parte, Arabia Saudită şi OPEC au decis să păstreze nivelul producţiei, astfel că preţul internaţional al ţiţeiului s-a diminuat de la aproximativ 110 dolari/baril la mijlocul anului trecut, la circa 60 dolari/baril în prezent. Un preţ care face nerentabilă exploatarea petrolului neconvenţional, dar şi investiţiile în petrolului convenţional.

România are o adevărată istorie în privinţa petrolului: este prima ţară din lume care are o statistică privind producţia de petrol – în anul 1857 (SUA apar în statistici abia în 1859), a avut prima rafinărie din lume în anul 1857, a avut primul oraş iluminat cu gaz lampant (Bucureştiul), prima conductă de transport pentru gaz metan din Europa, Sărmăşel –Turda. Primele companii petroliere apar în România încă din anul 1864. În SUA, Standard Oil apare în 1870. Adevărat, în 1911, Curtea Supremă a SUA a decis dizolvarea definitivă a Standard Oil. Vastul imperiu a fost împărţit în şapte: Standard Oil New Jersey (care a devenit Exxon), Standard Oil New York (care s-a transformat în Mobil) şi care s-au unit în 1999, Standard Oil California (în prezent Chevron), Standard Oil Ohio (prima companie Standard Oil creată de Rockefeller, devenit ramura americană a British Petroleum), Standard Oil Indiana (viitoarea Amoco, care a fuzionat în 1998 cu BP), Continental Oil (devenită Conoco) şi Atlantic (încorporată ulterior în Sunoco).

Între “sfârşitul petrolului” şi o nouă sursă principală de energie va urma, cel mai probabil, o perioadă de tranziţie, în care gazele naturale vor reprezenta principala sursă de energie.

Astfel, petrolul şi gazele naturale reprezintă «motorul» energetic al lumii. România se pare că mai are ceva resurse, dar acestea trebuie şi exploatate. Statul nu are bani şi nici nu trebuie «să se apuce» de explorarea şi exploatarea zăcămintelor. În aceste condiţii, se pune problema taxării în acest domeniu: unde s-ar afla echilibrul între stimularea investiţiilor şi satisfacerea nevoilor bugetare?

Cea de-a XXIII-a ediţie a Conferinţelor FOCUS ENERGETIC tocmai această problemă o ridică şi încearcă să găsească o soluţie. La eveniment şi-au anunţat participarea Iulian Iancu (preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor), Andreea Paul (secretarul Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor), Lucian Bode (membru al Comisiei de Industrii), Gheorghe Duţu (preşedinte ANRM), Dan Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor), John Knapp (director general ExxonMobil România), Harald Kraft (director general Stratum Energy România), Anne-Marie Gestin (CFO GDF SUEZ România), Radu Dudău (director Energy Policy Group), reprezentanţi ai altor companii de stat şi private, analişti, specialişti, presă etc.

Monitorizare media

Galerie foto

din aceeasi categorie