Acasă EconomieComunicatii & IT 2 milioane de angajați au salariul mai mic, de la începutul anului

2 milioane de angajați au salariul mai mic, de la începutul anului

de A

Aproape 2 milioane de angajați din mediul privat au salariul mai mic, de la începutul anului, în urma schimbărilor vizând trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, spune Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

”Dacă e să tragem o concluzie, e un haos generalizat. Mediul public nu știe exact cum stau cu salariile, o să vedeți iarăși hotărâri de Guvern, ordonanțe de urgență, mediul privat nu știe cum se aplică în acest moment. Dacă e să ne uităm scriptic, în acest moment, aproape 2 milioane de angajați din mediul privat salariul mai mic, fără să luăm în calcul faptul că întreprinzătorii găsesc alte formule de premiere a salariaților”, a spus președintele CNIPMMR, Florin Jianu.

Consiliul va prezenta date exacte în câteva săptămâni după ce va realiza un studiu pe marginea acestui subiect.

Salariile au scăzut în special în domeniul IT, care reprezintă 6% din PIB, spune Jianu.

Mai mult, criza de pe piața forței de muncă nu impunea o astfel de măsură, subliniază oficialul CNIPMMR.

”Ne dorim ce e mai bun pentru angajații noștri. Sunt domenii, de exemplu în construcții, care nu găsesc angajați. Și nu aveau nevoie în niciun fel de aceste schimbări”, a adăugat Jianu, care se întreabă cui anume au făcut bine aceste schimbări.

Codul Fiscal să nu se schimbe

De asemenea, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită noului guvern predictibilitate, stabilitate și transparență, pentru atingerea obiectivelor mediului de afaceri prin nemodificarea Codului fiscal până la finalul mandatului în 2020 și prin stimularea investițiilor în incubatoare de afaceri, parcuri științifice/tehnologice și a parcurilor industriale prin Programul Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului.

CNIPMMR mai cere totodată înființarea băncii pentru IMM-uri, care să susţină  creditarea  IMM-urilor şi a programelor speciale de creditare a micilor întreprinzători.

”Consiliul cere totodată debirocratizarea sistemului, astfel încât niciunui întreprizător să nu îi fie solicitat un act sau o informaţie pe care o altă instituţie publică o deţine”, spune președintele CNIPMMR, Florin Jianu.

El afirmă că ar trebuie implementat programul ”România digitală”, prin care toate taxele şi impozitele către stat să fie plătite prin intermediul internetului.

De asemenea, trebuie create fondurile de investiții/capital de risc, consider oficialii CNIPMMR.

”Punerea în aplicare a cerinţelor CNIPMMR va avea următoarele efecte: recuperarea decalajelor faţă de ţările din UE, media UE fiind de 60 de IMM-uri la 1.000 locuitori; rezolvarea deficienţelor apărute în mediul de afaceri, prin schimbările repetate ale Codului Fiscal şi restabilirea climatului favorabil pentru uşurinţa desfăşurării afacerilor (în Doing Business 2018, România se află pe locul 45 întregistrând o scădere făţă de anul 2017, când ocupa locul 36, la fel şi în Global Entrepreneurship Index rankings 2017, locul 46, faţă de locul 42 în 2016)”, spun oficialii CNIPMMR.

În prezent, implementarea Strategiei pentru dezvoltarea IMM-urilor Orizont 2020, arată că din 31 de măsuri au fost implementate 11: în 2014 – 6 măsuri; în 2015 şi 2016 nicio măsură; în 2017 – 5 măsuri.

„Efectul major va fi plasarea României ca ţara cu mediul antreprenorial cel mai atractiv din regiunea de sud-est a Europei”, subliniază reprezentanții CNIPMMR.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România susţine astfel necesitatea implementării măsurilor de spijinire a mediului de afaceri, şi al IMM-urilor în special, în anul 2018, raportat la necesităţile reale ale antreprenorilor.

Obiectivele mediului de afaceri sunt, între altele, protejarea investitorilor români prin susținerea eforturilor acestora de investitii și promovarea intereselor de export ale acestora și reducerea şomajului în rândul populaţiei tinere, cu vârsta până în 25 de ani, de la 24% în prezent, la sub 3%.

CNIPMMR lansează Creative Start

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a anunțat totodată că implementează în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2021 proiectul Creative Start, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, în parteneriat cu Blocul Național Sindical (BNS).

”Obiectivul general al proiectului îl reprezinta încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi în industriile creative în zona urbană din regiunea Nord-Vest”, spun oficialii CNIPMMR.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale și susținerea dezvoltării spiritului antreprenorial și inovator a 600 de persoane care doresc să inițieze o activitate independentă prin participarea la cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului, precum și creșterea gradului de informare și de conștientizare cu privire la beneficiile antreprenoriatului, care poate fi o opțiune de carieră pentru fiecare.

Proiectul își mai propune încurajarea antreprenoriatului prin implementarea unei scheme de ajutor de minimis pentru 75 de start-up-uri din domeniul industriilor creative și prin înființarea unui hub al cărui principal obiectiv îl reprezintă sprijinirea persoanelor care doresc să demareze o activitate pe cont propriu.

Un alt obiectiv îl reprezintă creșterea ocupării la nivelul regiunii Nord-Vest prin crearea a 150 de locuri de muncă în întreprinderile nou înființate.

Indicatorii asumați pentru implementarea proiectului sunt: 75 de IMM-uri create şi funcţionale la șase luni după terminarea sprijinului, 150 de locuri de muncă create şi existente urmare a sprijinului primit de şomeri și inactivi/ persoane angajate la șase luni după terminarea sprijinului și 600 de persoane care beneficiază de sprijin.

din aceeasi categorie