De fiecare dată de câte ori creşte preţul carburanţilor (iar, în ultimii trei ani, parcă nu a trecut săptămână fără mai asistăm la o majorare de preţ), opinia publică se inflamează, iar românii îşi aduc aminte că încă mai „ţâşneşte” petrol în ţară. Ceea ce-i nedumereşte este faptul că, deşi toată lumea spune că în România costurile de producţie la aproape orice marfă sunt mai mici decât în restul Europei, la carburanţi nu se întâmplă aşa, iar preţurile acestora sunt aproape la fel de mari ca oriunde în Europa. Nimeni nu are răbdare sau interes să explice că nu preţurile sunt mari, ci veniturile românilor sunt mici!
Pentru ca toată lumea să înţeleagă, vom încerca să desluşim „misterul” preţurilor.
În primul rând, preţul la pompă este format, în principal, din preţul petrolului, costurile de rafinare şi distribuţie în benzinării şi taxe.
Conform legislaţiei Uniunii Europene (UE), ţările membre sunt obligate să practice un anumit nivel al accizelor în preţul carburanţilor. România, care a avut o perioadă de tranziţie, a atins nivelul minim al accizei obligatorii în UE. Astfel, de la aderare, în 2007, şi până acum, preţul la pompă s-a majorat şi din cauza accizei: pe de o parte pentru că aceasta s-a mărit ca valoare, iar, pe de altă parte, pentru că, fiind calculată în euro, iar leul s-a devalorizat faţă de moneda unică europeană, şi din cauza cursului.
De asemenea, în preţul carburanţilor este inclusă şi taxa pe valoarea adăugată (TVA), care în România este de 24% (în alte state membre este mult mai mică). În plus, la noi se practică o soluţie „perfect incorectă”: se pune „taxă la taxă”. Mai exact, la noi se aplică TVA şi la acciză! Ceea ce nu face decât să crească artificial preţul carburanţilor la pompă.
Costurile de rafinare şi distribuţie sunt ceva mai mici în România faţă de alte state, dar aceste costuri devin aproape „neglijabile” faţă de celelelate.
O influenţă mare în preţ o are şi cursul leu/dolar (moneda americană fiind cea în care se tranzacţionează petrolul) şi leu/euro (accizele sunt calculate în moneda unică europeană). Cum, în ultimii ani, leul n-a făcut decât să se devalorizeze, evident că acest lucru s-a văzut şi în preţul carburanţilor.
În fine, cea mai mare influenţă o are preţul internaţional al petrolului. De exemplu, dacă la începutul acestui an un baril de petrol se tranzacţiona cu circa 100 de dolari, acum se tranzacţionează cu aproximativ 20% mai mult (120 dolari).
Nedumeririle românilor
Totuşi, România produce circa 40% din ţiţeiul pe care îl consumă. În aceste condiţii, românii se întreabă de ce plătesc preţul internaţional, dacă petrolul este „naţional”. Mai mult, Petrom (cel mai mare producător de petrol şi gaze din sud-estul Europei) anunţa că are costuri de producţie de aproximativ 16 dolari/baril echivalent petrol (adică pentru extragerea ţiţeiului şi a gazelor naturale). Astfel, românii sunt nedumeriţi de ce Petrom cheltuie 16 dolari şi vinde cu 120 dolari, către el însuşi, acelaşi baril de petrol, şi încă scos din „pământul sfânt al patriei”!
Explicaţia e simplă: pentru că poate!
Pe de o parte, piaţa produselor petroliere este 100% liberalizată şi, în plus, funcţionăm pe o piaţă europeană unică, adică nu există taxe vamale. Astfel, dacă Petrom şi ceilalţi mari jucători de pe piaţa internă ar vinde carburanţii la jumătate de preţ, ar veni cumpărători din alte ţări şi ar lua benzina şi motorina de aici nu cu maşina, nici măcar cu cisterna, ci cu trenul! Şi le-ar vinde la preţ dublu în alte ţări europene. Cum nu s-ar mai găsi carburanţi pe piaţa autohtonă, aceştia ar trebui importaţi. La ce preţuri? Probabil chiar mai mari decât acum.
Petrom, care are o cotă de piaţă de aproximativ 40%, adică are poziţie dominantă, „dă tonul” preţurilor. Legea concurenţei nu incriminează poziţia dominantă, ci abuzul de poziţie dominantă! De exemplu, dacă Petrom majorează preţul litrului de benzină la un milion de lei vechi, iar celelalte companii, fără să se pună de acord cu Petrom, vor creşte preţul la acelaşi nivel, n-are nimeni ce să le zică! Mai ales dacă există cumpărători la acest preţ. Dacă, în schimb, Petrom scade preţurile, la niveluri pe care celelalte companii nu le pot susţine, intervine Consiliul Concurenţei, pentru că se consideră abuz de poziţie dominantă. Şi asta pentru că celelalte companii ar putea da faliment, iar Petrom ar rămâne singura companie petrolieră de pe piaţă, adică ar avea monopol. Şi, având monopol, ar putea practica apoi ce preţ ar vrea, oricât de mare!
Preţurile n-au legătură cu costurile
Pe de altă parte, preţurile, în general, la orice marfă, nu au legătură cu costurile! Cel mult au legătură atunci când costurile de producţie sunt mai mari decât preţul cu care se poate vinde o marfă, iar atunci compania producătoare dă faliment. Preţurile, peste tot în lume, au legătură cu cererea şi oferta: dacă cererea e mare, iar oferta mai mică, atunci preţurile cresc.
În România, chiar dacă preţurile carburanţilor au crescut cu aproape 100% din 2009 până acum, vânzările au scăzut cu numai aproximativ 20%. Ceea ce înseamnă, pe de o parte, că, în continuare, există cerere. Pe de altă parte, poate fi şi un indicator că în România se munceşte „la negru” „într-o veselie”. Altfel, de unde ar avea românii bani să dea 60.000 lei vechi pe un litru de benzină?!
Astfel, indiferent dacă Petrom şi celelalte mari companii care activează pe piaţa românească se decid să scadă preţurile carburanţilor, românii nu vor avea parte de ele!
Preţurile carburanţilor vor continua să crească
Mai mult, este de aşteptat ca preţul mondial al petrolului să crească în continuare, ceea ce va conduce, inevitabil, la majorarea preţurilor carburanţilor.
De remarcat, petrolul este cea mai tranzacţionată marfă din lume: la un consum zilnic de aproximativ 90 milioane barili, se tranzacţionează, tot zilnic, circa 900 milioane de barili (sub diferite forme, având ca activ suport ţiţeiul). În aceste condiţii, pieţele petroliere actuale sunt ultrasensibile: de exemplu, un singur atentat sinucigaş la Ierusalim este suficient pentru a creşte preţurile vertiginos, deoarece, din punct de vedere al unui comerciant de ţiţei, violenţele cresc şansele declanşării unui război în Orientul Mijlociu şi, implicit, riscul unei întreruperi de scurtă durată a exporturilor de petrol din regiune.
În prezent, tensiunile din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, în special disensiunile între SUA şi Iran sunt din ce în ce mai acute. Mai mult, Iranul ameninţă să blocheze strâmtoarea Hormuz, prin care tranzitează aproximativ 20% din ţiţeiul consumat la nivel planetar. mai mult, pe aici tranzitează şi o mare parte a petrolului extras de cel mai mare producător, Arabia Saudită, singura ţară care ar putea suplini deficitul de ofertă, dacă Iranul nu mai poate exporta (de exemplu, din cauza embargoului).
Astfel, preţul petrolului nu are unde se duce decât în sus! Şi, o dată cu el, şi preţul carburanţilor.
De aceea, este de aşteptat ca şi preţul benzinelor şi motorinelor din ţară să crească.
În concluzie, preţul practicat de companiile petroliere din România este unul normal, la fel ca şi cel practicat pe alte pieţe. Dacă „în buzunarele” românilor se simte altfel este nu pentru că preţul carburanţilor este mare, ci pentru că salariile românilor sunt mici!
