Acasă EconomieIndustrie Transelectrica a atras 200 mil. lei prin obligaţiuni

Transelectrica a atras 200 mil. lei prin obligaţiuni

de GM

Transportatorul de energie electrică Transelectrica a încheiat anticipat oferta de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani prin care a atras 200 milioane lei (44,8 milioane euro), la o dobândă de 6,1% pe an, cu 1,2 puncte procentuale mai mult decât titluri cu maturitate similară vândute recent de Ministerul Finanţelor. Obligaţiunile emise în oferta încheiată marţi vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Datorită subscrierii a cel puţin 20.000 de obligaţiuni (valoarea programată – n.r.), oferta de vânzare adresată exclusiv investitorilor calificaţi se închide anticipat în data de 17 decembrie, la ora 17:00. Oferta de obligaţiuni Transelectrica a fost suprasubscrisă şi devine astfel un punct de referinţă pentru emitenţi similari. Interesul sporit din partea investitorilor locali şi internaţionali este dovada unui mix echilibrat între calitatea emitentului, randament, lichiditate şi posibilitatea de diversificare a portofoliului prin instrumente cu venit fix locale. Pentru Transelectrica, beneficiul constă în diversificarea soluţiilor de finanţare, negarantate, la un preţ favorabil şi reducerea riscului valutar”, se arată într-un comunicat al Transelectrica.Emisiunea face parte dintr-un plafon de 900 milioane lei (201,6 milioane de euro) pentru astfel de împrumuturi în perioada 2013-2017 atât în lei, cât şi în valută, aprobat de acţionari în 30 septembrie.

Dobânda pe care a stabilit-o compania, de 6,1% pe an, este mai mare decât costul mediu de finanţare pe care Ministerul Finanţelor Publice l-a acceptat la cea mai recentă licitaţie de vânzare de obligaţiuni cu scadenţă la cinci ani, de 4,9% pe an.

În prospectul de emisiune, se preciza că dobânda va fi stabilită undeva în intervalul 5,4% şi 6,4% pe an.

Oferta pentru vânzarea obligaţiunilor, a început pe 11 decembrie, şi urma să se încheie miercuri, 18 decembrie.

„Fondurile nete rezultate în urma emisiunii obligaţiunilor, după plata comisioanelor, onorariilor şi a altor cheltuieli cu privire la emisiunea obligaţiunilor, vor fi folosite în principal ca sursă de finanţare pentru investiţiile în extinderea şi consolidarea RET, precum şi pentru refinanţarea unor obligaţii financiare bilanţiere, în scopul optimizării structurii de finanţare a emitentului şi diminuării riscurilor aferente fluctuaţiilor de cost şi devalorizare a monedei naţionale”, potrivit prospectului de ofertă.

Oferta a fost intermediată de BCR.

Transelectrica a anunţat încă la sfârşitul lunii iunie că intenţionează să lanseze în noiembrie o emisiune de obligaţiuni prin care să împrumute circa 200 milioane lei (aproape 45 milioane euro) de la investitori instituţionali.

Transelectrica este operatorul sistemului naţional de transport al energiei, iar statul controlează prin Ministerul Finanţelor Publice 58,69% din acţiunile companiei. Fondul Proprietatea are 13,5% din acţiuni, iar SIF Oltenia deţine 6,85%.

Compania este una din cele mai profitabile din cele aflate în portofoliul statului. Transelectrica a înregistrat anul trecut un profit net de 34,48 de milioane de lei şi o cifră de afaceri netă de 2,76 miliarde de lei. În anul 2011, însă, societatea de stat realizase un rezultat net de peste două ori şi jumătate mai mare, de 90,91 milioane de lei, la o cifră de afaceri netă de 3,11 miliarde de lei. Potrivit datelor transmise Bursei de Valori, compania avea la finalul lui 2012 datorii către instituții de credit (mai mari de un an) de 890 de milioane de lei, datorii comerciale către furnizori de 654,4 milioane de lei și datorii către instituții de credit mai mici de un an în valoare de 166,3 milioane de lei. Compania are 2.200 de salariaţi.

din aceeasi categorie