Acasă Mediu Baraje pentru Roşia Montană

Baraje pentru Roşia Montană

de GM

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) va primi în cel mai scurt timp avizele necesare construirii barajelor Cetate şi Corna din cadrul proiectului Roşia Montană, se arată într-un comunicat de presă. Prin hotărârea definitivă şi irevocabilă adoptată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca Ministerul Mediului să elibereze imediat acordul de funcţionare în condiţii de siguranţă pentru cele două baraje.

„Acest rezultat confirmă opinia imparţială a experţilor şi recunoaşte că proiectul nostru este unul viabil. Avem un proiect solid, care merită o evaluare corectă a tuturor componentelor sale”, declară oficialii companiei.

Comisia Naţională pentru Siguranţa Barajelor (CONSIB), formată din experţi români şi aflată în subordinea Ministerului Mediului, a aprobat încă din aprilie 2007 documentaţia care a stat la baza emiterii acestor avize. Barajele Cetate şi Corna propuse de RMGC în cadrul proiectului minier de la Roşia Montană au fost proiectate de compania Montgomery Watson Harza din SUA, lider mondial în construcţia de baraje, în conformitate cu cele mai înalte standarde internaţionale în domeniu.

„În proiectul Roşia Montană, RMGC a propus măsuri extrem de stricte de protecţie a mediului şi intervenţie în situaţii de criză, mult mai stricte decât standardele existente acum în Europa şi în România”, a declarat Dragoş Tănase, director general al RMGC.

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva – cu 19,31 %, Gabriel Resources – cu 80,46% şi alţi acţionari minoritari – cu 0,23%. Gabriel Resources este o companie minieră cu sediul în Canada şi listată la Bursa din Toronto Proiectul Roşia Montană continuă să producă mari dispute, în ţară, dar şi în străinătate, legate, în special, de protecţia mediului.

din aceeasi categorie