Concluziile Conferinţei Mondiale de Gaze (WGC), ce s-a desfăşurat recent la Paris, în ceea ce priveşte gazele de şist, sunt clare – este nevoie de ele, dar ridică probleme de acceptare din partea populaţiei. Vârf de lance în dezvoltarea sectorului rămân Statele Unite, responsabili din acest domeniu prezenţi la lucrările Conferinţei punând accent, în ceea ce priveşte protecţia mediului, pe impactul asupra resurselor de apă în cadrul procedurilor de exploatare a resurselor de gaze de şist.
Concluzia generală a experţilor prezenţi la WGC este că lumea nu ar trebui să renunţe la gazele de şist, acestea fiind la început de drum, iar metoda de exploatare în prezent, fracturarea hidraulică, va cunoaşte noi dezvoltări, din ce în ce mai puţin invazive. Potrivit acestor experţi, sunt două zone critice unde trebuie să se lucreze foarte mult, cea socială şi cea referitoare la impactul asupra mediului, pentru ca, în cele din urmă să se ajungă la acceptare publică.
Un raport din 2014 al British Petroleum arată că gazele de şist vor înregistra cea mai mare rată de creştere a ofertei, de 6,5% pe an, putând oferi aproape jumătate din creşterea de gaze la nivel mondial. Producţia de gaze de şist este dominată de America de Nord, ce asigură 99% din acest tip de gaze până în 2016 şi 70% până în 2035. Se preconizează ca teritoriile din afara Americii de Nord să înregistreze creşteri mai mari şi pot depăşi creşterea Americii de Nord până în 2027. În acest context, cele mai promiţătoare creşteri, de 13%, se aşteaptă din partea Chinei. De aceea, împreună, China şi America de Nord vor reprezenta 81% din gazul de şist până în 2035.
Acest boom de dezvoltare este grevat de întârzierile generate de opoziţia populaţiilor din zonele de exploatare şi de impactul asupra mediului, care au dus chiar la moratorii, inclusiv pe teritoriul Statelor Unite. De aceea, companiile s-au concentrat pe clarificarea acestor situaţii.
Cea mai mare problemă – apa
Experţii americani prezenţi la Conferinţă au trecut în revistă cele mai importante probleme de mediu cu care se confruntă sistemul de exploatare a gazelor de şist. Cea mai presantă se referă la resursele de apă, populaţia din zonele de exploatare fiind îngrijorate de posibila poluare a apelor subterane. La aceasta se adaugă îngrijorările legate de calitatea aerului, degradarea solului, zgomotul şi cutremurele.
Industria gazelor de şist a prezentat şi o serie de argumente, care să arate că folosirea apei în fracturarea hidraulică nu afectează populaţia, nici prin utilizarea unor cantităţi foarte mari, nici prin poluarea pânzei freatice. Astfel, această industrie va folosi 1% din resursele de apă disponibile, lăsând mai mult decât suficient pentru consumul uman şi utilizările agricole (5%), iar peste 90% va fi disponibil pentru alte destinaţii. „Fluidul Fracking” conţine aproximativ 95% apă, în jur de 5% nisip şi mai puţin de 0,5% aditivi, care sunt componente chimice frecvent întâlnite în gospodării, dezinfectante medicale şi chiar în industria alimentară.
Protestele Europei
Cele mai mari probleme pentru companiile de gaze de şist sunt în Europa. Chiar dacă au plecat din Polonia, această ţară a rămas pe „lista scurtă” a zonelor cu potenţial în gaze de şist din înteaga lume. Şi aici, cea mai mare problemă o reprezintă apa, nu atât absenţa resursei, cât densitatea mare de populaţie în zonele de exploatare, determinând ceea ce se numeşte „water stress”. Rapotul Conferinţei arată că explotarea gazelor de şist a generat proteste publice în România, Lituania, Polonia, Ţările de Jos şi Regatul Unit.
Se atrage atenţia că o parte importantă a populaţiei percepe un nivel insuficient de precauţie, transparenţă şi consultarea publică cu privire la dezvoltarea exploatărilor resurselor de gaze neconvenţionale şi de şist în special, ceea ce duce la limitarea dezvoltării acestei industrii. „Există un consens larg în industria de profil că vor fi necesare investiţii semnificative (mai mult de timp) din partea industriei pentru a schimba opinia publică, pentru a promova încrederea faţă de guverne şi public, în general, şi faţă de comunităţile locale, în special”, arată raportul Conferinţei.
