Acasă Analize Vremea rea bucură pe cineva: „eolienii”

Vremea rea bucură pe cineva: „eolienii”

de M G

fotovoltaice si turbine eolieneDe când s-a schimbat vremea, iar temperaturile, mai ales noaptea, nu mai sunt nicăieri pozitive, a început să bată şi vântul. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), şi în zilele următoare va bate vântul, în Dobrogea, unde sunt instalate cele mai multe ferme eoliene, urmând să aibă o viteză de 5-6 m/s (20-22 Km/h). În aceste condiţii, cei mai bucuroşi sunt proprietarii de ferme eoliene, care au devenit cei mai mari generatori de energie din ţară, asigurând aproape 30% din producţia de electricitate. Ziua, împreună cu „fotovoltaicii”, asigură o treime din producţia internă.

Conform Transelectrica, în aceste zile se consumă, în medie, între 5.500 MWh (noaptea) şi 7.500 MWh (ziua) energie electrică. Exportul ajunge la aproximativ 1500 MWh.

În această perioadă, cei mai mari producători interni de electricitate sunt eolienii, care generează aproape 2.300 MWh (27,3% din producţie), urmaţi de „cărbunari” – 1.650 (19,80%) şi centrala de la Cernavodă (1.377 MWh, adică 16,67%. Termocentralele pe gaze şi, mai ales, Hidroelectrica „au decăzut” la o producţie de 1.280 MWh (15,51%), respectiv 1.200 MWh (14,52%). Fotovoltaicele produc şi ele, ziua, aproape 500 MWh (5,63%), iar centralele pe biomasă – 45 MWh (0,55%).

La sfâârşitul lunii noiembrie, existau, în România, 697 de producători de energie verde, ce aveau o capacitate totală instalată de 5.130,5 MW. Din aceasta, aproape 3.130 MW erau instalaţi în centrale eoliene, 1.313 MW – în fotovoltaice, 583 MW – în microhidrocentrale (MHC), iar 105 MW – în centrale pe biomasă. Potrivit Transelectrica, în perioada ianuarie – noiembrie 2015, toate aceste instalaţii au produs 7,5 TWh, pentru care s-au acordat 13.264.292 certificate verzi (CV), dintr-un total de 20.202.638 CV cuvenite (alte 6.938.346 CV fiind amânate pentru anii 2017 – 2018).

Cele mai multe certificate verzi le-au primit „fotovoltaicii” – 5.976.353, reprezentând 45% din totalul de CV-uri acordate. Din cele 8.788.320 CV cuvenite au fost amânate 2.811.967. „Eolienii” au primit 4.746.806 CV (35,78% din total), alte 3.634.465 CV-uri fiind amânate. MHC-urile au primit 1.407.374 CV (10,61%), iar amânate au fost aproape 500.000 CV. Centralele pe biomasă au primit aproape 1,1 milioane CV (aceştor producători li se acordă toate CV-urile, fără să se amâne vreunul).

din aceeasi categorie