Premierul Emil Boc a avut întâlniri cu reprezentanţii a doi mari producători industriali, Bosch şi DeLonghi, care vor să facă investiţii importante la Jucu, acolo de unde tocmai a plecat Nokia.
Producătorul german de componente auto Bosch va concesiona, în judeţul Cluj, un spaţiu de producţie de 215.000 metri pătraţi pentru o investiţie în valoare totală de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate, premierului Emil Boc de către conducerea companiei.
Grupul german estimează că investiţia va asigura, într-o primă fază, peste 300 noi locuri de muncă, se arată într-un comunicat al Guvernului. Se pare că, la finalizarea investiţiei, se vor crea 1.500 – 2.000 de noi locuri de muncă. Delegaţia Bosch primită la Guvern a fost condusă de Guenther Gauß, vicepreşedinte executiv al diviziei Automotive Electronics.
Premierul Emil Boc i-a asigurat pe reprezentanţii Bosch că proiectul de investiţie va fi sprijinit de Guvern prin acordarea unui ajutor de stat, conform legislaţiei în vigoare.
Bosch ar urma să îşi instaleze facilităţile de producţie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a funcţionat şi fabrica de telefoane mobile Nokia.
De asemenea, premierul Boc a discutat cu delegaţia companiei italiene DeLonghi, condusă de Fabio de’Longhi, director general şi reprezentantul acţionarului majoritar. Şi compania DeLonghi va fi susţinută de către Guvernul de la Bucureşti prin acordarea unui ajutor de stat pentru derularea investiţiei preconizată să aibă loc în fostele hale de producţie Nokia de la Jucu, se menţionează într-un comunicat al Executivului.
Reamintim, pe 25 ianuarie, compania finlandeză Nokia a anunţat că a semnat un acord cu firma De’Longhi pentru preluarea halelor de producţie ale fabricii de telefoane de la Jucu, care a fost închisă în 2011. Potrivit oficialilor Nokia, tranzacţia ar urma să se finalizeze în primul trimestru din acest an.
De’Longhi este unul dintre liderii mondiali pe piaţa aparatelor electrocasnice, în special în domeniul automatelor de cafea, aparatelor de bucătărie, îngrijirii locuinţei şi confortului casnic. Mărcile sale distinctive sunt De’Longhi şi Kenwood.


