Acasă MediuDezvoltare Durabila Vertis a tranzacţionat primele certificate CO2 pentru aviaţie

Vertis a tranzacţionat primele certificate CO2 pentru aviaţie

de GM

Certificatele de emisie din domeniul aviaţiei au început să fie vândute, prima tranzacţie fiind realizată de către compania de brokeraj Vertis Environmental Finance, pe bursa ICE.

„Tranzacţia a fost decontată la acelaşi preţ cu cel al contractului Dec12 EUA, la momentul respectiv. Tranzacţia reprezintă un pas important în a crea lichiditate pentru certificatele de emisiei” a declarat Barna Barath, directorul general al Vertis Environmental Finance”, se arată în comunicatul companiei.

“Tranzactiile forward EUAA (n.r. – un certificat de emisie echivalent cu o tonă de CO2 echivalent) vor fi foarte importante pentru companiile aeriene care au aderat la Schema UE de Comercializare a Emisiilor in ianuarie anul acesta”, a completat oficialul Vertis.

Aviaţia în schemă

Din 2012, toate liniiile aeriene care aterizează şi decolează din Europa vor funcţiona sub incidenţa Protocolului de la Kyoto şi al directivei europene privind schema de comercializare a certificatelor de emisie. Potrivit acestor documente, activitatea companiilor va trebui să fie acoperită cu certificate CO2 echivalent, necesarul în plus faţă de alocările gratuite trebuind să fie cumpărate de pe piaţă. Oricare companie aeriană care nu se conformează ar putea primi o penalitate de 100 de euro pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă pentru care nu a restituit un certificat. Anul acesta, în total, companiile aeriene vor primi certificate gratuite care vor acoperi 85% din emisiile lor istorice.

România aplică legislaţia

România a aplicat legislaţia în domeniu şi, din acest an, patru companii aeriene beneficiază de alocarea gratuită de certificate CO2: Tarom, Carpatair, Vision Airlines şi Blue Air. Aceste companii au avut cel mai mare trafic în România, motiv pentru care au intrat pe lista ţării noastre.

La ora actuală, comerţul cu certificate de emisie pentru deţinătorii înscrişi în Registrul Naţional este limitat la ţara noastră, din cauza unor deficienţe de raportare către Comisia Europeană. Cele mai importante tranzacţii s-au făcut, de-a lungul timpului, cu parteneri externi,  acum imposibil de realizat,  cel puţin până în aprilie, din cauza limitărilor impuse de Bruxelles. Tranzacţionarea certificatelor CO2 a devenit o sursă importantă de venituri pentru deţinătorii de astfel de titluri din România. Afacerile din acest an sunt cu atât mai importante cu cât 2012 este ultimul an din prima perioadă de aplicare a Protocolului de la Kyoto.

din aceeasi categorie

Comments are closed.