Acasă Stiri ExterneEuropa Venituri la Enel Green Power

Venituri la Enel Green Power

de GM

Veniturile totale ale grupului Enel Green Power s-au ridicat la 2,7 miliarde de euro în anul 2012, în creştere cu 8% comparativ cu anul 2011, conform rezultatelor consolidate preliminare, se arată într-un comunicat de presă.

Creşterea veniturilor cu 200 milioane euro s-a datorat, în principal, vânzării de electricitate rezultată ca urmare a producţiei mai mari în Iberia şi America Latină, America de Nord şi restul Europei.

EBITDA, calculat ca profit operaţional plus depreciere, amortizare şi pierderi din depreciere, s-a ridicat la 1,7 miliarde de euro, în creştere cu 6,3% comparativ anul 2011. Datoria financiară netă s-a ridicat la 4,7 miliarde de euro la finalul anului 2012, în creştere cu 600 milioane euro comparativ nivelul din 2011.

“Strategia noastră de diversificare în dezvoltare tehnologică şi geografică a dus la o creştere a capacităţii totale instalate a grupului de peste 900 MW. Strategia a contribuit la consolidarea prezenţei grupului Statele Unite, Canada şi România, dar şi la urmărirea dezvoltării în ţări emergente cum sunt Mexic şi Guatemala”, a declarat directorul general al Enel Green Power, Franesco Starace.

Capacitatea instalată netă a grupului la finele lui 2012 s-a ridicat la 8.000 MW, din care 2.600 MW (33%) hidroenergie, 4.300 MW (54%) energie eoliană, 800 MW (10%) energie geotermală, 200 MW (2%) energie solară şi 100 MW (1%) energie din alte surse regenerabile (biomasă şi cogenerare).

Electricitatea netă generată în 2012 s-a ridicat la 25,1 TWh, din care 9,9 TWh (39%) hidroenergie, 9 TWh (36%) energie eoliană, 5,5 TWh (22%) energie geotermală, 0,2 TWh (1%) energie solară şi 0,5 TWh (2%) energie din alte surse regenerabile (biomasă şi cogenerare).

Generarea de energie a crescut cu 2,6 TWh (+12%) comparativ cu 2011, în special datorită capacităţii eoliene instalate mai mari, compensată de scăderea producţiei hidroenergite, cauzată de disponibilitatea mai mică a apei.

din aceeasi categorie