Venezuela a găsit soluţia pentru a ieşi din criza de hârtie igienică cu care se confruntă, scrie publicația Herald Sun. Trinidad-Tobago i-a oferit vecinul său, Venezuela, o afacere: hârtie igienică în schimbul petrolului, notează heraldsun.com.au. Criza de hârtie igienică a luat prin surprindere toată Venezuela încă din 2013, când vânzarea acestui produs a fost raţionalizat.
Businessul sună prea bine ca să fie adevărat pentru țara din Caraibe cu numai 1,2 milioane locuitori, dar umilitor pentru Venezuela, care deţine unul din cele mai bogate zăcăminte de petrol din lume.
Astfel că țara sud-americană nu se confruntă cu o penurie de petrol, însă de un an se confruntă cu o criză alimentară fără precedent. Întâi laptele, apoi untul, cafeaua și mălaiul s-au epuizat rapid de pe rafturile magazinelor, iar acum țara are nevoie de multe alte produse de bază.
Venezuela deţine a doua cea mai mare rezervă de petrol din lume, după Arabia Saudită și se bazează foarte mult pe resursele naturale. Acestea reprezintă 95% din exporturile națiunii și contribuie cu aproape un sfert la produsul intern brut. Deci nu e de mirare că a fost afectată de recesiunea globală a prețului petrolului. Pe fondul unei creșteri a inflației și a unei economii contractante, venezuelenii s-au confruntat cu o lipsă la scară largă a unor produse de bază.
Trinidad-Tobago se află chiar în largul coastei de nord-est a Venezuela și în ciuda unor tensiuni ocazionale legate de exploatarea rezervelor de petrol transfrontaliere, cele două țări au menținut o relație diplomatică relativ amiabilă de 50 ani.
Președintele Trinidad-Tobago, Kamla Persad-Bissessar, a propus acest schimb de mărfuri. Ea a declarat într-o conferință de presă, în urma unei întâlniri cu președintele Venezuelei, că o astfel de afacere ar ajuta ambele țări.
„Guvernul Trinidad și Tobago va achiziționa bunuri identificate de guvernul Venezuelei, cum ar fi hârtie, benzină, precum și piese pentru mașini”, a spus ea.
În schimb, președintele țării bogate în ţiţei, Nicolas Maduro, va livra bitum și petrol brut insulei.
Venezuela încearcă asfel să depăşească criza îprin care trece, după ce guvernul a „ocupat temporar” o fabrică de hârtie igienică în luna septembrie 2013, după ce stocul disponibil a ajuns la un minim îngrijorător.
Discuțiile asupra comerțului au apărut în aceeaşi zi în care un elev în vârstă de 14 de ani a fost împușcat mortal în Venezuela în timpul unui protest anti-guvernamental.Împrejurările exacte privind cauza morții sale nu se cunosc, iar guvernul a adoptat rezoluția 8610, care permite forțelor de securitate să folosească forța letală pentru a controla demonstrațiile publice.
Creşterea neliniștii publice a fost impulsionată de prețurile exorbitante și de cozile masive în supermarket-uri, întrucât cumpărătorii luptau să cumpere tot ce puteau.
Situația a devenit atât de problematică încât luna aceasta guvernul a preluat conducerea supermarket-uri private, în scopul de a controla prețurile și mulțimile.
Rămâne de văzut dacă președintele venezuelean va putea să țină în frâu mulţimile cu shimbul propus cu Trinidad.
Dar dacă un astfel de comerț nu va avea loc, oamenii din Venezuela vor avea limite în ceea ce priveşte aprovizionarea cu cafea, ulei de gătit, făină, zahăr, lapte și hârtie igienică.


