Executivul ar putea aproba alocarea sumei de 4,5 milioane lei (circa un milion euro) din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2013 pentru plata venitului lunar de completare necesar pentru cele 250 de persoane ce vor fi disponibilizate de societatea Electrificare CFR SA, în baza planului de disponibilizare aprobat, potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Programul de reorganizare, restructurare si eficientizare a activității Electrificare CFR, avizat de Adunarea Generală a Acționarilor în august 2013, are ca obiectiv crearea premiselor pentru redresarea a societății, inclusiv reducerea unui număr de 250 de posturi.
Electrificare CFR a depus notificare de concediere colectivă la începutul lunii septembrie, înregistrată la Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București și la Inspectoratul Teritorial de Muncă București.
Beneficiarii măsurilor de protecție socială aprobate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 36/2013 sunt persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza unui plan de disponibilizare, din cadrul unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și a regiilor autonome aflate în subordinea autorităților administrației publice locale.
Electrificare CFR, filială a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, are ca obiect de activitate distribuția și comercializarea energiei electrice, principalele activități desfășurate fiind montarea, exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor de electrificare pentru asigurarea funcționării infrastructurii feroviare în scopul realizării transportului feroviar public.
Compania efectuează prestări de servicii energetice și lucrări de montare, exploatare, întreținere, modernizare, reparații și intervenții în caz de deranjament la instalațiile de electrificare ale căii ferate române. Activitatea de întreținere și exploatare este coordonată prin 23 de puncte de Dispecer Energetic Feroviar corespunzătoare celor 23 de centre de electrificare incluse în cele opt sucursale de electrificare (București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța).
Anul trecut, Electrificare CFR a înregistrat o depășire a rezultatului brut, față de bugetul aprobat, din cauza nerealizării veniturilor din activitatea de furnizare a energiei electrice, astfel încât exercițiul financiar în 2012 s-a încheiat cu o pierdere de 14,214 milioane lei .
În aceste condiții, precum și în urma prevederilor Memorandumul din data de 27 decembrie 2012 cu tema: ”Măsuri ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2013 ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu deținut direct sau indirect de stat”, s-a conturat necesitatea adoptării de urgență a unor măsuri pentru eficientizarea acestei activități, concretizate într-un program de restructurare întocmit de conducerea societății comerciale, care prevede un plan de disponibilizare aplicabil începând cu luna octombrie 2013.


