“Depozitarul Central informeză investitorii că data de 21 decembrie 2010 este ultima zi în care instituţia înregistrează transferuri ale dreptului de proprietate cu acţiuni emise de S.C. Fondul Proprietatea S.A. (FP) ca efect al cesiunilor”, se arată într-un comunicat de presă. Altfel spus, acţiunile FP vor mai putea fi vândute doar până marţi, 21 decembrie, şi înregistrate prin Depozitarul Central. Tranzacţiile cu actiuni se vor relua după listarea Fondului la BVB, programată pentru 25 ianuarie 2011.
Conform comunicatului Depozitarului Central, măsura a fost luată având în vedere Atestatul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) nr.175, emis la data de 16 decembrie 2010. Potrivit acestui atestat, CNVM confirmă faptul că, începând cu data emiterii Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru S.C. Fondul Proprietatea S.A., transferul dreptului de proprietate al acţiunilor emise de acest emitent se va efectua cu respectarea prevederilor legislaţiei pieţei de capital. De asemenea, în Atestat se precizează că emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru FP se va realiza în prima zi ulterioară publicării prospectului întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a acţiunilor emise de Fond, dar nu mai târziu de data de 22 decembrie 2010.
“Potrivit comunicării transmisă Depozitarului Central de către S.C. Fondul Proprietatea S.A. publicarea prospectului întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare pe piaţa reglementată administrată de către BVB a acţiunilor emise de S.C. Fondul Proprietatea S.A. se va realiza în data de 21 decembrie 2010”, se mai arată în comunicat.
Transferurile de acţiuni din partea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor către persoanele îndreptăţite vor continua însă, potrivit Legii 247/2005, urmând a fi suspendate doar cu 10 zile înainte de listare.
Redactarea prospectului a fost făcută de Franklin Templeton şi de consorţiul de brokeri – Raiffeisen Capital & Investment S.A – BRD Groupe Societe Generale – ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucureşti şi consultanţii juridici Schoenherr şi Asociaţii SCA şi White & Case Pachiu SCA.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. Franklin Templeton a preluat administrarea Fondului la 29 septembrie 2010.


