Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Cristian Popa (foto), a afirmat că ţinta de adoptare a monedei euro de către România depinde de concluziile Raportului de convergenţă formulate de Comisia Europeană (CE), care va fi făcut public în luna aprilie. „Vom vedea după noul raport de convergenţă dacă vor fi modificări sau nu. Acesta va fi predat în curând Comisiei Europene şi după aceea va fi dat publicităţii. Este vorba despre câteva săptămâni”, a menţionat Popa.
La începutul lunii februarie, viceguvernatorul BNR a subliniat faptul că adoptarea monedei euro de către România depinde foarte mult de reformele structurale din economie. „Noi credem că 2015 este o ancoră foarte importantă pentru a ghida procesul intern de ajustări. Şi la acest proces intern va contribui foarte mult şi acordul precautionary cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional. Dacă suntem pregătiţi ca economie, putem adopta euro mai devreme decât la data-ţintă”, a explicat oficialul BNR.
Cristian Popa a declarat, totodată, că Banca Naţională nu are în plan separarea activităţii de reglementare şi control de cea de politică monetară. „Nu există varianta ca activitatea de reglementare a Băncii Naţionale să fie separată de cea de politică monetară. Mi se pare că în condiţiile actuale provocarea cea mai importantă pentru toate băncile centrale în materie de politică monetară este cum să integrezi cadrul operaţional al politicii monetare cu preocupările financiare prestabilite. Trebuie să le faci pe amândouă, nu poţi să faci ori una, ori alta. Noi (n.r. – BNR) am început încă dinaintea crizei să facem acest lucru şi vom continua”, a menţionat Cristian Popa.
„Singurul comentariu pe care îl am de făcut este acela că intenţionez să îmi continui activitatea în BNR”, a declarat Cristian Popa, referitor la informaţiile potrivit cărora ar fi participat la întâlniri cu preşedintele Băsescu, în care acesta din urmă i-ar fi propus postul de premier.


